x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator DNA extinde urmărirea penală împotriva deputatului Sebastian Ghiţă

DNA extinde urmărirea penală împotriva deputatului Sebastian Ghiţă

24 Iun 2015   •   09:37
DNA extinde urmărirea penală împotriva deputatului Sebastian Ghiţă

Procurorii DNA extind urmărirea penală împotriva deputatului Sebastian Ghiţă, pentru noi fapte de corupţie comise de când acesta era parlamentar, dar şi înaintea mandatului. Ghiţă a fost citat să se prezinte, miercuri, la DNA Ploieşti.

Sebastian Ghiţă este acuzat de noi fapte de corupţie săvărşite înainte de 2012, dată la care a fost ales deputat într-un colegiu din judeţul Prahova, dar şi în perioada mandatului de parlamentar, scrie antena3.ro.

Procurorii DNA Ploieşti vor extinde sechestrul asigurător asupra averii lui Sebastian Ghiţă, în condiţiile în care pe o parte din bunurile acestuia a fost deja pus sechestru în dosarul în care este urmărit penal pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat, alături de Iulian Herţanu, cumnatul premierului Vixtor Ponta, de preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, fiul acestuia, deputatul PSD Vlad Cosmn, dar şi de alţi inculpaţi cu putere de decizie în judeţul Prahova.

În 16 iunie, deputatul Sebastian Ghiţă a mers la DNA Ploieşti, unde procurorii au prelungit cu 60 de zile măsura controlului judiciar pe numele său, în dosarul lui Iulian Herţanu.

Şeful CJ Prahova, Mircea Cosma, şi deputaţii Vlad Cosma şi Sebastian Ghiţă se află sub control judiciar de peste 120 de zile în dosarul în care DNA Ploieşti anchetează modul de derulare a contractului din fonduri europene pentru extinderea lucrărilor de canalizare din oraşul Comarnic.



×