x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator DNA începe urmărirea funcţionarilor Elenei Udrea. Ministerul Turismului a plătit de 90 de ori mai mult pe promovarea frunzei din timpul Galei Bute

DNA începe urmărirea funcţionarilor Elenei Udrea. Ministerul Turismului a plătit de 90 de ori mai mult pe promovarea frunzei din timpul Galei Bute

de Elena Stan    |    09 Dec 2013   •   12:06
DNA începe urmărirea funcţionarilor Elenei Udrea. Ministerul Turismului a plătit de 90 de ori mai mult pe promovarea frunzei din timpul Galei Bute
Sursa foto: CATALIN ABAGIU / MEDIAFAX FOTO

Bogdan Răilean, Alina Ioana Dincă, Carmen Moraru, Mihai Calotă, Alexandru Vasile, Ionela Vasile, Andreea Grigore. Aceştia sunt funcţionarii din cadrul MDRT care au făcut parte din Comisia de negociere care a atribuit  firmei Europlus Computers contractul pentru organizarea Galei Bute. ProcuroareaAlina Stoica Florentina, care s-a ocupat de dosarul de pe rolul DNA, nu a binevoit să înceapă şi urmărirea funcţionarilor din MDRT deşi erau cei mai în măsură să dea detalii despre condiţiile în care s-a derulat contractul cu Europlus Computers. Potrivit actelor de la dosar, aceştia l-au învăţat pe Rudel Obreja şi pe omul lui,  Inocenţiu Voinea, cum să prefabrice documentele. Aceşti funcţionari sunt cei care au redactat contractul, sunt cei care, potrivit inspectorilor DLAF, nu au apărat interesul instituţiei la care lucrau. Cu toate acestea, până acum, ei nu au fost chestionaţi cu privire la încheierea  acestui contract păgubos, a cărei  plată s-a realizat în plin control al inspectorilor DLAF. În Nota de control întocmită de inspectorii DLAF, şi înaintată DNA, apare şi Paul Mărăşoiu, fostul director al Direcţiei Generale Turistice, care a ocupat această funcţie din februarie 2011 şi şi-a înaintat demisia, brusc, cu câteva zile înainte de Gala Bute, din motive de sănătate, cum declara în presa naţională. 

Paul Mărăşoiu a considerat că "soluţia aleasă de MDRT pentru finanţare a unui eveniment sportiv, cum este o gală/reuniune de box profesionist, ca fiind una “forţată” şi “neconvenţională”, se arată în Nota de control.  Potrivit aceleiaşi Note, Daniela Prelipceanu, care lucrează şi azi în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Turism, şi Gheorghe Nastasia, fost secretar de stat al MDRT, fac parte din aceeaşi echipă de şoc. Semnătura lui Gheorghe Nastasia este cea de pe notificarea prin care s-a făcut plata către BRD, potrivit Notei DLAF. Marea majoritate a funcţionarilor din cadrul MDRT, care apar în dosarul de la DNA, au fost audiaţi în 2009 de Comisia de anchetă parlamentară care a cercetat modul de cheltuire a banilor de la bugetul Ministerului Turismului, sub conducerea Elenei Udrea.

Neînceperea urmăririi, o greşeală

Datorită investigaţiilor făcute de Gazeta Sporturilor şi de Jurnalul Naţional, Mariana Alexandru,  procurorul şef adjunct al Secţiei a II-a din DNA a respins rechizitoriul colegei sale Alina Florentina Stoica, şi a decis începerea urmăririi tuturor funcţionarilor implicaţi în acest dosar. "Funcţionarii ministerului au făcut cu ştiinţă afirmaţii inexacte în cuprinsul cererii de decontare, fiind necesară continuarea urmăririi pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a persoanelor responsabile de săvârşirea acestei fapte în forma autoratului, a instigării sau a complicităţii, după caz", se arată în rechizitoriu. Inspectorii DLAF şi procurorii DNA au încercat să “sterilizeze” cât se poate dosarul pentru a nu ajunge la principalul organizator al galei, conducătorul ei moral: Doamna ministru.

Până acum, principalul demnitar anchetat şi supus urmăririi penale a procurorilor DNA este Ion Ariton, fostul ministru al Economiei din guvernul Boc. Colega de cabinet, Elena Udrea, nu pare încă atinsă direct de anchetatori, dar nici nu doarme liniştită. Rudel Obreja, alături de care a gândit Gala, se plângea, nu demult, că este singurul responsabil pentru cheltuirea banilor. Apar acum semnături pe contracte şi facturi, ordine de plată bancare, transferuri curioase de fonduri europene.

Alina Florentina Stoica, procurorul care s-a ocupat de caz îi făcea scăpaţi exact pe funcţionarii din MDRT care aveau obligaţia să  asigure corectitudinea investiţiei  Potrivit specialiştilor pe fonduri europene, responsabilitatea pe bani europeni revenea exclusiv ministerului. Elena Udrea nu este pe lista celor urmăriţi în acest dosar, deşi ministrul dezvoltării regionale şi turismului este menţionat de foarte multe ori în Nota întocmită de inspectorii DLAF.

Ancheta se extinde şi la sponsori

Deşi organizatorul Galei Bute a fost Europlus Computers, Federaţia Română de Box, al cărei preşedinte era Rudel Obreja, a încheiat mai multe contracte de sponsorizări cu companii de stat, aflate în subordinea Ministerului economiei, respectiv a ministrului de resport, Ion Ariton.  Cele zece contracte încheiate de FRBox cu companiile de stat au atras sponsorizări în valoare de circa 430.000 de euro. Astfel, directorii de la Hidroelectrica, Transelectrica, Transgaz, Complexulurile Energetice Turceni şi Rovinari, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, alături de ceilalţi sponsori vor trebui spă răspundă întrebărilor procurorilor DNA.

Procurorii DNA ar trebui să-şi îndrepte atenţia şi către firma S.C. TRANS LUCIAN S.R.L. Pechea, cea în al cărei cont au fost transferaţi  de la BRD  suma de e 7.852.362 RO, echivanentul a 1,5 milioane de euro la care s- a adăurat TVA. 

Plata s-a  efectuat în baza contractului de cesiune a drepturilor de utilizare a numelui şi imaginii nr. 84/01.06.2011, încheiat între S.C. EUROPLUS COMPUTERS S.R.L. şi S.C. TRANS LUCIAN S.R.L. Pechea.  Trei săptămâni mai târziu contractul a fost reziliat, iar banii au fost transferaţi  în contul S.C. EUROPLUS COMPUTERS S.R.L. deschis la Raiffeisen Bank S.A. – Agenţia Piaţa Alba Iulia, Bucureşti. Ulterior, din acest cont şi implicit, din suma provenind din credit, S.C. EUROPLUS COMPUTERS S.R.L. a efectuat alte plăţi în legătură cu organizarea reuniunii/galei de box profesionist din 9 iulie 2011.


×