x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator DNA cere arestarea Elenei Udrea, într-un nou dosar!

DNA cere arestarea Elenei Udrea, într-un nou dosar!

20 Oct 2015   •   15:34
DNA cere arestarea Elenei Udrea, într-un nou dosar!
Sursa foto: Elena Udrea (Karina Knapek/Intact Images)

Direcția Națională Anticorupție (DNA) cere din nou arestarea Elenei Udrea, într-un nou dosar referitor la acte de corupţie privind patrimoniul staţiunii Eforie Sud.

Citeşte şi CSM: Basescu si Udrea submineaza JUSTITIA, aflam dupa 6 luni

IATĂ COMUNICATUL DNA: 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe celor de corupție efectuează cercetare penală față de UDREA ELENA GABRIELA, în prezent deputat în Parlamentul României, care a îndeplinit, succesiv, în perioada decembrie 2008 - februarie 2012, funcţiile de ministru al Turismului, ministru interimar al Mediului şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu privire la săvârșirea următoarelor infracţiuni:

Citeşte şi Ce spune Elena Udrea despre noul ei dosar de la DNA

-luare de mită în formă continuată,
-trafic de influenţă în formă continuată,
- instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine,
-efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile în virtutea funcţiei,
-spălare de bani în formă continuată,
-fals în declaraţii de avere în formă continuată (cu referire la declaraţiile de avere din perioada 2009 - 2012).

Citeşte şi Elena Udrea, la masă cu şefii Parchetelor şi Serviciilor Secrete

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

Citeşte şi Budeanu, Buzoianu, Andronic, implicaţi în noul dosar al Elenei Udrea

A.Cu privire la infracţiunile de instigare la abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi fals în declaraţii de avere, fapte în legătură cu scoaterea activului „Vila Săbărel” din Eforie Sud (suprafaţă utilă de 700 mp) din patrimoniul SC Carmen Silva 2000 SA, vânzarea la un preţ sub valoarea de piaţă a terenului aferent imobilului (386 mp), lucrările de renovare la imobilul Vila Săbărel, cumpărarea şi intabularea activului Vila Săbărel şi a terenului aferent pe SC Romlit Spectrum SRL, pentru a ascunde beneficiarul real şi pentru a evita justificarea resurselor financiare.

Citeşte şi Udrea, reacţie furibundă pe Facebook

- A solicitat vânzarea activului „Vila Săbărel” din Eforie Sud (achiziționată cu suma de 56.425 euro), prin metoda negocierii directe şi cu recunoaşterea unor investiţii în cuantum de aproximativ 7.284 euro ce nu fuseseră realizate, către SC Romlit Spectrum SRL - o societate controlată de o persoană din anturajul său, societate pe care a creditat-o prin intermediul unei rude, pentru achitarea sus menţionate, fără a declara împrumutul acordat societăţii sau cumpărarea activului prin interpuşi;

Citeşte şi Elena Udrea spune că nimeni nu poate afirma că ea a luat şpagă

- L-a constrâns pe directorul general al SC Carmen Silva 2000 SA, prin intermediul reprezentantului SC Romlit Spectrum SRL, să încheie un act adiţional la contractul de vânzare – cumpărare a activului „Vila Săbărel”, în condiţii nelegale (respectiv cu încălcarea hotărârii AGA şi a condiţiilor stabilite pentru vânzare prin mandatul emis de minister în baza avizelor direcţiilor de specialitate), pentru a asigura SC Romlit Spectrum SRL trecerea în proprietate a imobilului; aceasta, deşi nu se efectuase plata banilor în termenul de 10 zile stabilit prin mandat de minister, fapt ce atrăgea desfiinţarea de drept a contractului, fără altă notificare şi fără intervenţia instanţei de judecată;

Citeşte şi Dosarul Gala Bute. Elena Udrea, declaraţii pe Facebook

- Şi-a exercitat influenţa asupra primarului oraşului Eforie Sud pentru a obţine cumpărarea, de către SC Romlit Spectrum SRL, a terenului aferent Vilei Săbărel, prin negociere directă, la un preţ sub valoarea de piaţă (aproximativ 50% din valoarea pieţei);

Citeşte şi CSM protejeaza TRINOMUL Basescu - Udrea - Cristoiu

- A pretins şi primit foloase necuvenite în cuantum de cca. 520.000 de lei, constând în contravaloarea lucrărilor de renovare a Vilei Săbărel şi a materialelor necesare, de la administratorul unei societăţii comerciale (societate ce avea în derulare mai multe contracte cu C.N.I. - Compania Naţională de Investiţii). Foloasele au fost primite pentru a asigura finanţarea necesară derulării contractelor pe care societatea le încheiase cu CNI SA. Aceasta, în condiţiile în care CNI SA funcţiona sub autoritatea Dezvoltării Regionale și Turismului, iar ministrul era ordonator principal de credite.

Citeşte şi Elena Udrea îl atacă dur pe preşedintele Iohannis

- A achiziţionat imobilul Vila Săbărel prin intermediul firmei SC Romlit Spectrum SRL pe care o controla şi căreia îi asigura fondurile aferente efectuării tranzacţiilor, prin creditarea firmei în numele asociatului declarat; astfel, a ascuns faptul că este beneficiarul real al imobilului „Vila Săbărel”, al terenului aferent şi al lucrărilor de renovare efectuate de o societate comercială favorizată; toate foloasele sus menţionate au fost primite în legătură cu exercitarea prerogativelor specifice funcţiei, în scopul disimulării proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând şi faptul că modalitatea de dobândire a imobilelor a fost nelegală.

Citeşte şi Udrea nu poate plăti suma datorată Monicăi Tatoiu pentru că are conturile blocate

- A încheiat tranzacţiile imobiliare având ca obiect Vila Săbărelu (cu o suprafaţă utilă de 700 mp) şi terenul aferent acesteia (386 mp) prin persoane interpuse, respectiv prin intermediul SC Romlit Spectrum SRL – societate pe care o controla şi căreia îi asigura finanţarea necesară, utilizând informaţii obţinute în exercitarea funcţiei.

Citeşte şi Elena Udrea este executată silit, dar nu pentru vreun dosar

B. Cu privire la pretinderea şi primirea unor foloase necuvenite pentru exercitarea influenţei în legătură cu derularea contractului de vânzare – cumpărare de energie dintre SC Hidroelectrica SA şi o societate comercială

Citeşte şi “Vocea Primăriei” lui Chiliman, editată de prietenii cuplului Udrea-Băsescu din dosarul “Gala Bute”

- În vara anului 2010, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului și membru la Guvernului şi de persoană cu funcție de conducere în cadrul unui partid politic, având influență asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei și ai SC Hidroelectrica SA, a pretins de la un om de afaceri, prin intermediar, suma de 5 milioane USD, pentru a asigura firmei controlate de omul de afaceri derularea, în continuare, a contractului bilateral de vânzare – cumpărare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA.

Citeşte şi Elena Udrea: "Există posibilitatea ca Traian Băsescu să candideze la Primăria Capitalei. Ar câştiga"

- Pentru a-și exercita influența asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei și a celor din cadrul SC Hidroelectrica SA, la începutul anului 2012, a primit de la acelaşi om de afaceri, prin intermediar, suma de 3.800.000 USD şi o creanță de 900.000 de euro pe care una din firmele controlate de omul de afaceri o deținea ca urmare a unui împrumut garantat cu pachetul de 90% din acțiunile la o societate comercială cu activitate în mass media.

Citeşte şi Elena Udrea: Am suficiente dosare, dar niciodata nu este suficient cand vrei sa distrugi pe cineva

- În anul 2011, pentru a ascunde beneficiarul real al creanţei de 900.000 de euro, primită cu titlu gratuit de la omul de afaceri, îi solicitase unei persoane să încheie un contract de novaţie cu schimbare de creditor pe o firmă a respectivei persoane. De asemenea, ulterior, pentru a ascunde că este beneficiarul real al pachetului de acţiuni la societatea cu activitate în mass media, i-a solicitat unei alte persoane să încheie actele aferente tranzacţiei în numele său şi să efectueze plăţile aferente prin creditarea societăţii, disimulând astfel provenienţa sumei de circa 700.000 de euro, aferentă plăţilor efectuate pentru societatea mass media şi ascunzând astfel că este adevăratul proprietar la creanţei ce a făcut obiectul novaţiei cu firma omului de afaceri de la care a primit creanţa.

Citeşte şi Reţeaua Udrea – Anastase – Poteraş şi afacerile de partid. Contracte, cumetrii politice şi sponsorizări

Prin urmare, raportat la toate aspectele descrise mai sus, în conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție - doamna Laura Codruța Kövesi a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării:

Citeşte şi Udrea: Aş fi dispusă să ajut refugiaţii la ei acasă, să fac voluntariat

1. Camerei Deputaților, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de UDREA ELENA GABRIELA, deputat în Parlamentul României, la data faptelor ministru în Guvernul României, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni săvârşite în exerciţiul funcţiei :
-luare de mită în formă continuată,
-trafic de influenţă în formă continuată,
- instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine,
-efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile în virtutea funcţiei
-spălare de bani în formă continuată
-fals în declaraţii de avere în formă continuată (cu referire la declaraţiile de avere din perioada 2009 - 2012)

Citeşte şi Elena Udrea rămâne sub control judiciar şi cu interdicţia de a părăsi ţara

2. Ministrului Justiției, pentru a solicita Camerei Deputaților încuviințarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului UDREA ELENA GABRIELA, ministru în Guvernul României, la data faptelor, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
-luare de mită în formă continuată,
-trafic de influenţă în formă continuată,
-instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine,
-efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile în virtutea funcţiei
-spălare de bani în formă continuată.

Citeşte şi Paradox românesc: sub control judiciar, dar cu mandat parlamentar

Prezentele cereri intră sub incidența prevederilor Codului de Procedură Penală și ale Constituției României, prin urmare, persoana față de care s-a solicitat sesizarea pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale, respectiv încuviințarea reţinerii şi arestării preventive, beneficiază de prezumția de nevinovăție.



×
Subiecte în articol: Elena Udrea