x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doi oameni au murit intr-un accident aviatic

Doi oameni au murit intr-un accident aviatic

18 Feb 2005   •   00:00

OBSERVATOR
PETROSANI - Un elicopter utilitar s-a prabusit in Valea Jiului In Defileul Jiului s-a produs un grav accident aviatic. Un elicopter al aviatiei utilitare s-a prabusit in dreptul localitatii gorjene Polatistea, eveniment soldat cu moartea a doua persoane si cu ranirea grava a altor doua.
ION ALEXANDRU, GABRIELA MLADIN

CERCETARI. Asa arata un elicopter "Mi 5". Cauzele prabusirii sunt studiate de o comisie de ancheta
Elicopterul apartine SC Moldavia SA, din Republica Moldova, fiind inchiriat pentru o perioada de trei ani de o societate comerciala privata din Petrosani - Aviatia Utilitara 2000 SRL. Aparatul, care transporta porumb si furaje pentru animalele din munti, s-a prabusit in jurul orei 14:30 in dreptul localitatii Polatistea, intr-o zona in care echipele de interventie pot ajunge cu greu. Acolo se afla un detasament de interventie rapida al Jandarmeriei, precum si cadre de la Protectia Civila, de la Inspectoratul de Situatii de Urgenta si echipe de salvatori.

VICTIME. La bordul aparatului de zbor se aflau doi piloti si doi padurari. Pilotul si mecanicul sunt din Republica Moldova, cei doi pasageri fiind Marian Mustata (inginer la Ocolul Silvic Petrosani) si Ioan Corbei (padurar la acelasi ocol silvic). Dupa ce aparatul s-a prabusit, Marian Mustata a telefonat unui cunoscut, pe care l-a anuntat ca au cazut cu elicopterul, dupa care a mers 4 km pe jos, cu sangele siroind, spre cea mai apropiata localitate. Inginerul i-a mai spus ca are impresia ca padurarul este mort, pentru ca nu da semne de viata. Potrivit prefectului, pilotul si mecanicul sunt grav raniti. Celalalt ranit, cetateanul moldovean Valeriu Coada (46 de ani), pilotul elicopterului, are fractura de coloana si a fost preluat de la locul accidentului, in jurul orei 16:40, de o echipa de jandarmi si salvamontisti, el fiind coborat cu o targa pana in zona unde poate ajunge ambulanta si dus la spital. In jurul orei 17:30, o a doua echipa de jandarmi a insotit echipa formata din procurori si din medicii legisti catre zona prabusirii aparatului de zbor. Desi la ora la care anchetatorii au ajuns era destul de intuneric, cercetarile au fost demarate.

MORTI. Ceilalti doi ocupanti ai elicopterului prabusit - Ioan Corbei, in varsta de 57 de ani, paznic de vanatoare la Asociatiei Generale a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi Hunedoara, filiala Petrosani, si cetateanul moldovean Valeriu Pasat, mecanic, si-au pierdut viata in urma accidentului. Anchetatorii au precizat ca unul dintre cei doi a fost aruncat din elicopter in urma impactului, iar celalalt a fost prins intre fiarele contorsionate ale aparatului de zbor, cele doua cadavre fiind de nerecunoscut. Anchetatorii sustin ca elicopterul a cazut de la joasa inaltime si ca impactul cu solul nu a fost urmat de explozie sau incendiu.

Tragedii cu elicoptere in ultimii 10 ani

6 ianuarie 1994 - Un elicopter IAR-330 H, tip "Puma", s-a prabusit la 45 de secunde dupa decolare. Acesta fusese solicitat de o familie pentru a transporta la Bucuresti, un barbat ce avea urgenta nevoie de implantarea unui simulator cardiac. O asistenta medicala, bolnavul, doi membri din familia acestuia, impreuna cu pilotul si copilotul, si-au pierdut viata.

24 martie 1994 - Un elicopter IAR-316 B "Alouette" III s-a prabusit la circa 800 m de cartierul Valea Cetatii (Radacau), in zona Poiana Brasov, in timp ce transporta, in regim de aero-taxi sase pasageri britanici. Cele sapte persoane aflate la bord au murit.

6 iunie 1994 - Un elicopter utilitar de tipul KA-26 s-a prabusit in apropierea localitatii Dorohoi, judetul Botosani. Pilotul a scapat cu viata, in ciuda impactului cu solul de la o inaltime de 30 de metri.

Mai 1995 - Un elicopter model Robinson-22 Beta apartinand SC "Agrostar" Calarasi, s-a prabusit in apropierea localitatii ilfovene Fundulea, dupa ce a agatat un fir electric. Aparatul era pilotat de colonelul in rezerva Vasile Malutan, fostul pilot al lui Nicolae Ceausescu, care si-a pierdut viata.

Iunie 1996 - Un elicopter ucrainean de tip KA-26 s-a prabusit in judetul Harghita. Cei trei membri ai echipajului au scapat nevatamati.

Martie 1999 - Un elicopter de fabricatie Bell Helicopter, apartinand concernului "Group 95", s-a prabusit la Obarsia Lotrului, intre localitatile Petrosani si Voineasa, din cauza unei defectiuni la motor. Cele patru persoane aflate la bord au supravietuit.

24 iulie 2002 - Un elicopter civil de productie ruseasca, model K26, care efectua un zbor neautorizat deasupra conductelor de transport al produselor petrolifere s-a prabusit la scurt timp dupa decolarea de pe aerodromul "Gheorghe Banciulescu" de la Strejnic, judetul Prahova. Accidentul s-a soldat cu moartea mecanicului de bord si cu ranirea pilotului si a unui insotitor.

5 martie 2003 - Un elicopter de tip Alouette YAR 316 B, apartinand SMURD Targu Mures, s-a prabusit pe o colina situata la circa 4 km de comuna Cojocna, judetul Cluj. Toate cele patru persoane aflate la bord au decedat.

IZOLARE. Munca echipelor de salvatori a fost ingreunata de vremea rea si de faptul ca zona este greu accesibila
×
Subiecte în articol: observator prăbuşit elicopter