x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doliu în lumea teatrului. O mare actriţă a încetat din viaţă

Doliu în lumea teatrului. O mare actriţă a încetat din viaţă

18 Mar 2019   •   11:40
Doliu în lumea teatrului. O mare actriţă a încetat din viaţă
Sursa foto: Foto: Nicu Cherciu

UNITER anunţă dispariţia actriţei Silvia Ghelan, de la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca. "A fost una dintre cele mai elegante prezențe din istoria teatrului românesc, un om de teatru minunat de care ne vom aduce aminte cu dor. A fost pe scena Galei Premiilor UNITER în anul 1999 când i s-a acordat Premiul pentru întreaga activitate. Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!", se scrie pe site-ul UNITER

 

×
Subiecte în articol: silvia ghelan uniter