x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doliu in sportul romanesc! Un fotbalist a MURIT la doar 36 de ani

Doliu in sportul romanesc! Un fotbalist a MURIT la doar 36 de ani

18 Aug 2016   •   16:40
Doliu in sportul romanesc! Un fotbalist a MURIT la doar 36 de ani

Unul dintre portarii cunoscuţi în fotbalul teleormănean pentru calităţile şi cariera sa de sportiv, Ionuţ Obretin, a decedat în urmă cu două zile, scrie ziarulteleormaneanul.ro. În vârstă de 36 de ani, Obretin era un jucător crescut şi format la CSS Alexandria, însă a evoluat pentru mai multe echipe din judeţ.

După ce în ediţia anterioară a apărat poarta echipei CS Nanov, pe perioada Cupei Teleormanul el a jucat pentru Victoria Lunca, însă în data de 16 august 2016 inima lui Ionuţ Obretin a încetat să mai bată, în urma unui nefericit eveniment. Iar fotbalul judeţean, tot mai greu încercat în ultimul timp, este mai sărac prin această pierdere a portarului originar din localitatea Călineşti.

×