x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dorin Cioabă: Translatorii n-au transmis ce trebuie. Medicii şi-au dat tot interesul să-l salveze pe tata

Dorin Cioabă: Translatorii n-au transmis ce trebuie. Medicii şi-au dat tot interesul să-l salveze pe tata

20 Aug 2013   •   11:27
Dorin Cioabă: Translatorii n-au transmis ce trebuie. Medicii şi-au dat tot interesul să-l salveze pe tata

Dorin Cioabă a declarat, marţi, la spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, că au existat nelămuriri privind informaţiile de la spital, din cauza lipsei unui dialog şi din cauza translatorilor, care nu au transmis ce trebuia, el susţinând că medicii "şi-au dat tot interesul" pentru a-i salva tatăl.

Fiul cel mare al autointitulatului rege al romilor a declarat, marţi dimineaţă, că tatăl său avea asigurare medicală, însă iniţial aceasta nu a putut fi pusă la dispoziţia spitalului din Antalya pentru că în România au fost zile libere, însă situaţia s-a rezolvat, fiind îndeplinite acum toate formalităţile de către unitatea medicală. De asemenea, el a mai spus că medicii "şi-au dat tot interesul" pentru a-i salva tatăl şi că aceştia au fost în permanenţă lângă familia sa.

"În România au fost zile libere şi nu am putut lua legătura pentru a ne pune la dispoziţie asigurarea de sănătate. Imediat ce am avut-o, am adus-o la spital şi imediat s-au întocmit formalităţile şi în cel mai scurt timp trupul tatălui meu va fi transportat la avion. S-au vehiculat anumite sume de bani cerute de spital, dar a fost lipsă de informaţie şi de dialog între noi si spital, am avut tot felul de translatori care n-au transmis ce trebuia. Spitalul a făcut tot ce trebuia, au fost lângă noi tot timpul şi şi-au dat tot interesul să-l salveze pe tata. Au plâns cu noi, s-au rugat cu noi şi au dat sânge pentru tatăl meu", a declarat Dorin Cioabă.

El a mai susţinut că până acum familia sa a plătit spitalului "în jur de 15.000 de dolari". "Tata avea asigurare de sănătate încheiată în România ca angajat. Până acum am plătit la spital în jur de 15.000 de dolari, ca un avans, şi urmează să vedem, poate asigurarea ne returnează. Cert este că acum s-au lămurit toate lucrurile şi putem pleca acasă", a adăugat Dorin Cioabă. (Mediafax)

×