x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dorinel Mucea: "Ce-am tradat?"

Dorinel Mucea: "Ce-am tradat?"

de Victor Ciutacu    |    24 Ian 2007   •   00:00
Dorinel Mucea: "Ce-am tradat?"

Eliberat o data cu tot lotul "Spionaj si tradare", Dorinel Mucea prezinta pentru Jurnalul National filmul pri-vatizarii Electrica Muntenia Sud, relatia cu Stanchev si Benyatov si povestea mariajului ratat Alro - Nuclearelectrica.

  • Cititi si: Lotul "Spionaj si tradare" - Liberi pe strada

    Domnule Mucea, in timpul cercetarilor vi s-a lipit eticheta de "tradator". Parchetul spune ca ati transmis date şi documente de importanta deosebita unei organizatii straine pe care ati transformat-o in investitor strategic pentru o ramura vitala a economiei nationale…
    Dorinel Mucea : Compania ENEL nu este o organizatie straina, ci unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata europeana a energiei, şi nu s-a transformat in investitor strategic prin caştigarea licitatiei, ci tocmai aceasta calitate i-a dat legitimitate sa participe la licitatie. Vreau si eu sa mi se comunice oficial, pana acum nu s-a intamplat, care este cadrul procedural expres prevazut de legislatia nationala şi nu a fost respectat de inculpatul Mucea.

    Ati lucrat pentru Stanchev si Benyatov? Dumneavoastra sunteti mana invizibila care a asigurat succesul celor doi consultanti.
    Domnule Ciutacu, afirmatiile Parchetului nu rezista nici unei logici a faptelor. Firma italiana ENEL SpA a fost reprezentata de consultantul Credit Suisse First Boston (CSFB), prin reprezentatii acesteia, Vadim Benyatov şi Stamen Stantchev. Cei doi sunt acuzati de procurori ca sprijina in mod concret interesele ENEL SpA Italia, deşi acesta le era mandatul oficial. Atat de mana invizibila am fost, incat ENEL a castigat detaşat din primul tur si - desi potrivit legii nu eram obligati sa mai continuam licitatia, iar consultantul nostru ne-a recomandat sa nu mai tinem a doua runda cu oferte imbunatatite, aratandu-le şi riscurile la care ne expunem am solicitat, totusi, un al doilea set de oferte, imbunatatite. Prima clasata, detasat, a fost tot ENEL, care a oferit un pret cu 100 milioane de euro mai mare. Nu inteleg cum, in acest context, am putut favoriza o companie. Determinand-o sa ofere 100 de milioane de euro in plus statului roman? Nu ma asteptam sa mi se ridice statuie, mi-am facut doar meseria, dar nici nu ma asteptam sa fiu declarat "tradator".

    Si totusi, referatul procurorilor subliniaza ca, in mod repetat, ati realizat şi transmis documente referitoare la piata energiei, sprijinind astfel interesele organizatiilor internationale reprezentate de Stamen Stanchev, ca i-ati dat acestuia o discheta privind stadiul privatizarii Complexului Energetic Turceni si i-ati trimis mail-uri…
    Dumnezeule, acestea erau sarcinile mele de serviciu! Cat despre sinteza cu privire la piata energiei (4 pagini, mari si late), aceasta este extrasa din Foia de Parcurs in domeniul energetic din Romania. Vorbim despre un document public, aparut in Monitorul Oficial nr.581 bis/14.08.2003. Sunt acuzat ca am furnizat informatii despre obiective supuse privatizarii. Era o obligatie legala, iar informatiile date sunt cele cuprinse in Foia de Parcurs, al carui autor sunt eu insumi şi care a permis Romaniei inchiderea Capitolului Energie din Tratatul de Aderare la Uniunea Europeana.

    Procurorii insista asupra prezumtiei ca Stanchev conducea o ampla retea, iar dumneavoastra si consilierul ministerial Donciu erau doua dintre rotitele angrenajului. Chiar fabuleaza?
    Nu exista vreo dovada ca as fi intrat macar o data in apartamentul inchiriat de Stamen Stanchev, la fel cum nu exista nici o proba ca documentele gasite la domiciliul lui Mihai Donciu provin de la mine, Dorin Mucea. Repet si pentru Jurnalul National ceea ce am spus si in instanta: pana la declansarea scandalului nu ne cunosteam decat la nivelu’ unui simplu salut. In toate probele invocate de procurori nu exista nici macar o convorbire telefonica sau alta legatura, de orice natura, intre Mucea si Donciu. Tot scenariul Parchetului, domnule Ciutacu, nu rezista cenzurii logice, este rupt de realitate. Imi pare rau s-o spun, dar pare a fi copiat dupa modele staliniste, lipsind doar sintagma "duşmanul de clasa".

    Vadim Don Benyatov este acuzat ca, prin montajul financiar propus in legatura cu finantarea constructiei reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda, care se baza pe implicarea Marco International (n.r. - actionar majoritar la Alro Slatina), a incercat sa submineze economia nationala. Dat fiind ca Nuclearelectrica si Hidroelectrica erau in subordinea OPSPI, unde ocupati functia de adjunct, v-ati implicat sau nu in facilitarea incheierii unui contract de energie ieftina pentru Alro?
    Nu am avut nimic de-a face, niciodata, cu contractele de energie electrica realizate, prin negocieri directe, de Marco International cu vreun furnizor roman. Nu imi sunt cunoscute nici contractele, nici cantitatile de energie si nici preturile. Nu intra in atributiile mele, nu am fost implicat si nici nu am intervenit la aceste societati. Dimpotriva, ca urmare a criticilor formulate de presedintele Basescu si de Banca Mondiala, in 2005 m-am ocupat de punerea la punct a unui mecanism transparent de negociere a livrarilor de energie, la vedere. Unica preocupare pe care am avut-o in acest sens a fost exclusiv de ordin structural.
    Revenind la acuzatiile privind spijinul pe care l-as fi dat la realizarea lucrarilor la Unitatea 2 si pentru constructia Unitatilor 3 si 4, prin prefinantari din contracte de livrare a energiei pe termen lung, avem de-a face cu o calomnie monstruoasa. M-am opus unei asemenea formulari inca de la bun inceput. Acest lucru poate fi usor verificat. Daca s-ar fi facut asa, iar mecanismul era pus in aplicare, mai devreme sau mai tarziu, Nucleraelectrica ar fi intrat in incapacitate de plata. Discutiile pe care le-am avut cu Marco erau axate doar pe explicarea platformei de tranzactionare si pe indemnul sa investeasca in noi capacitati de productie de energie. Din aceste considerente, nu am sustinut niciodata propunerea Alro pentru Cernavoda. Nu sunt inconstient!

    Vi se imputa si implicarea in promovarea unui act normativ pentru vanzarea pachetului de 8% din actiunile Petrom in favoarea Asociatiei salariatilor, controlata de tandemul Vantu-Luca…
    Nici pana azi n-am inteles care ar fi implicarea mea. Nu exista nici o dovada, iar afirmatia este o minciuna grosolana dintr-un lung şir de astfel de minciuni.

    Dupa atatea zile de recluziune, mai credeti in Justitie?
    Am de ales? Trebuie sa cred. Iar faptul ca am fost pusi in libertate cred ca e un inceput.
  • ×
    Subiecte în articol: observator mucea