x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul elevei care a murit în tabăra de la Buşteni

Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul elevei care a murit în tabăra de la Buşteni

09 Ian 2013   •   14:15
Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul elevei care a murit în tabăra de la Buşteni

Parchetul de pe lângă Judecatoria Sinaia a deschis dosar de urmărire penală în cazul elevei care s-a aruncat de la etajul trei al vilei unde era cazată. Fata, care se afla în tabără la Buşteni, a fost găsită de colgi în comă şi şoc hipotermic, marţi dimineaţa. Noaptea trecută, eleva olimpică la matematică a murit. Obiectul dosarului este ”ucidere din culpă”, iar cercetările vor fi efectuate de Poliţia Busteni, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, potrivit ph-online.ro.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Daniel Radu, a declarat, pentru Mediafax, că în urma incidentului produs în staţiunea Buşteni, "a fost deschis un dosar penal pe numele profesorului supraveghetor".

Reamintim că, marţi dimineaţă, o adolescentă de 13 ani, elevă în clasa a VII-a la Şcoala nr. 56 "Jose Marti" din Bucureşti, care se afla în tabără la Buşteni, a fost găsită în apropierea zidului vilei unde era cazată, în comă profundă şi şoc hipotermic, cu o temperatură a corpului de 19,5 grade.
  
Fata, despre care medicii spun că avea politraumatisme ca urmare a căderii de la înălţime, a fost transportată la spitalul din Sinaia. La scurt timp după ce a fost adusă la spital, eleva a făcut stop cardio-respirator, medicii reuşind să-i repornească inima după câteva ore de masaj cardiac extern. Timp de câteva ore inima fetei a bătut singură, însă fata respira cu ajutorul aparatelor. Marţi noapte, fata a murit, după ce a făcut un nou stop cardio-respirator.


×