x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Prigoana împotriva instituţiilor de presă ia forme agresive: Dosarul “RCS&RDS – Antene”, trimis în judecată. Antena3 şi editorul Jurnalului Naţional, acuzaţi de şantaj de procurorii DNA

Prigoana împotriva instituţiilor de presă ia forme agresive: Dosarul “RCS&RDS – Antene”, trimis în judecată. Antena3 şi editorul Jurnalului Naţional, acuzaţi de şantaj de procurorii DNA

01 Oct 2013   •   15:54
Prigoana împotriva instituţiilor de presă ia forme agresive: Dosarul “RCS&RDS – Antene”, trimis în judecată. Antena3 şi editorul Jurnalului Naţional, acuzaţi de şantaj de procurorii DNA
Sursa foto: Ovidiu Micsik/Ovidiu Micsik / Mediafax Foto

Comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie anunţă finalizarea anchetei în dosarul “RCS&RDS – Antene”:

"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a mai multor persoane, acționari și angajați ai unor instituții media, precum și a unui demnitar al statului român, angajat al A.N.A.F, în legătură cu folosirea acelor instituții media (televiziuni, publicații on line și scrise) pentru șantaj cu scopul obținerii de foloase materiale ilicite însemnate.

Astfel, în cauză au fost trimiți în judecată, în stare de libertate, următorii inculpați:

1. ALEXANDRESCU GEORGE SORIN, director general al S.A. ANTENA TV GROUP S.A., în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de șantaj,
2. VOICULESCU DAN, în sarcina căruia s-a reținut complicitate la infracțiunea de șantaj,
3. VOICULESCU CAMELIA – RODICA, asociat la S.C. ANTENA TV GROUP S.A. și la S.C. INTACT PUBLISHING S.R.L., în sarcina căreia s-a reținut complicitate la infracțiunea de șantaj,
4. MATIESCU GEORGE DANIEL, director general al INTACT PUBLISHING S.R.L., în sarcina căruia s-a reținut complicitate la infracțiunea de șantaj,
5. POP ȘERBAN, președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), la data faptelor, avocat suspendat, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de folosire, în orice mod, de informații ce nu sunt destinate publicității, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,
6. persoana juridică S.C. ANTENA 3 S.A., în sarcina căreia s-a reținut complicitate la infracțiunea de șantaj,
7. persoană juridică S.C. ANTENA TV GROUP S.A., în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de șantaj,
8. persoană juridică S.C. INTACT PUBLISHING S.R.L., în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de șantaj.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 16 aprilie – 21 mai 2013, în calitate de director general al S.C. ANTENA TV GROUP S.A., inculpatul Alexandrescu George Sorin a exercitat în mod repetat și gradual acte de constrângere asupra unui acționar al unei societăți comerciale (parte vătămată) amenințându-l cu darea în vileag a unor presupuse fapte de corupție, astfel încât să îl determine să urmeze conduita impusă de inculpat.
În mod concret, inculpatul Alexandrescu George Sorin a exercitat acte de amenințare cu publicarea, prin intermediul entităților media, a unor documente care, în opinia sa, argumentau o pretinsă faptă de corupție săvârșită de partea vătămată, în situația în care acesta nu ar fi acceptat semnarea unui contract de retransmisie a posturilor de televiziune aparținând S.C. ANTENA TV GROUP S.A. la un preț dorit de inculpat. Semnarea contractului în condițiile impuse de inculpat, respectiv la o valoare 6.480.000 euro/an, pe o durată de 5 ani, ar fi garantat stingerea litigiilor existente pe rolul instanțelor, oprirea campaniei media împotriva societății pe care o reprezenta partea vătămată și a persoanelor din conducerea acelei societăți".

Citeşte aici COMUNICATUL integral

Mihai Gâdea, directorul Antena3 - "Nu există niciun fel de implicare a Antenei 3 în acest dosar. Nu există probe pentru a merge mai departe. Există o singură întebare: de ce mai avem nevoie pentru a înţelege că democraţia din România este în pericol? Toţi cei care pot să sesizeze că în România se întâmplă abuzuri vor fi înştiinţaţi. Nu ne este frică şi nici nu suntem laşi".

Adrian Ursu, jurnalist Antena3 - "Faptul că, pentru prima dată - trebuie să remarcăm acest lucru - pentru prima dată în jurisprudenţa românească, o instituţie de presă este trimisă în judecată, este un lucru care, probabil, în clipa de faţă ar trebui să genereze o reacţie corectă, reală şi susţinută a societăţii civile, a tuturor acelor organizaţii care sunt ocupate cu libertatea de exprimare în România".


×