x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dosare penale pentru votul din diaspora. Anunţul făcut de procurorul general al României

Dosare penale pentru votul din diaspora. Anunţul făcut de procurorul general al României

20 Noi 2014   •   09:34
Dosare penale pentru votul din diaspora. Anunţul făcut de procurorul general al României

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a anunţat, în această dimineaţă, că se fac cercetări în legătură cu organizarea alegerilor prezidenţiale în diaspora.

Niţu a precizat că s-au primit foarte multe sesizări şi că a fost începută urmărirea penală cu privire la faptă, respectiv împiedicarea exercitării dreptului la vot, prevăzută de articolul 385 din Codul penal.

Şeful Ministerului Public a precizat că sesizările sunt îndreptate împotriva miniştrilor care, în opinia petiţionarilor, au avut atribuţii în organizarea alegerilor. "Au fost foarte multe sesizări depuse de diferite persoane. (...) S-a început urmărirea penală cu privire la faptă şi s-au solicitat relaţii la alte autorităţi şi ancheta se va desfăşura în continuare cu privire la faptă, împiedicarea exercitării dreptului la vot, prevăzută de articolul 385 din Codul penal. (...) Sesizările sunt îndreptate împotriva miniştrilor celor care, în opinia petiţionarilor, au avut atribuţii de a organiza alegerile", a afirmat Tiberiu Niţu.

Procurorul general a mai spus că cele mai multe dintre sesizări sunt venite din partea unor persoane şi au fost trimise pe email, la care sunt anexate plângeri, inclusiv din diaspora.

×
Subiecte în articol: tiberiu nitu dosre penale vot diaspora