x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dosarul Gala Bute: Tudor Breazu neagă că ar fi protejat-o pe Elena Udrea

Dosarul Gala Bute: Tudor Breazu neagă că ar fi protejat-o pe Elena Udrea

11 Noi 2015   •   17:23
Dosarul Gala Bute: Tudor Breazu neagă că ar fi protejat-o pe Elena Udrea

Tudor Breazu a negat miercuri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că ar fi protejat-o pe Elena Udrea, susţinând că cel mai important om din viaţa lui a fost Ana Maria Topoliceanu.

Judecătorii de la instanţa supremă l-au audiat peste două ore pe Tudor Breazu, administratorul moşiei de la Nana deţinută de Elena Udrea, în cadrul procesului în care este acuzat că ar fi intermediat o mită de aproximativ 50.000 de euro pentru Udrea.

În declaraţia dată în sala de judecată, Tudor Breazu a relatat că a cunoscut-o pe Ana Maria Topoliceanu în anul 1993, fiind colegi de facultate, iar pe parcursul timpului au devenit foarte buni prieteni şi chiar a considerat-o pe aceasta cel mai important om din viaţa lui şi în care a avut încredere totală.

El a mai spus că, în perioada 2008 - 2009, afacerile nu i-au mai mers la fel de bine, astfel încât la sugestia prietenei sale Ana Maria Topoliceanu a acceptat să lucreze pentru Elena Udrea şi Organizaţia PDL Bucureşti, mai precis să administreze sediul partidului, pentru care era remunerat cu un salariu lunar de 2.000 de euro, bani pe care îi primea în numerar chiar de la Udrea.

Ulterior, Ana Maria Topoliceanu a fost numită consilier la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, apoi director la Compania Naţională de Investiţii.

"Ana Maria Topoliceanu era foarte ocupată, vorbeam doar seara. Era foarte atentă la stilul ei de viaţă, astfel încât să nu creeze nicio discuţie care să ducă spre relaţia ei de prietenie cu Elena Udrea. Era un om bogat la momentul respectiv, cred că este şi în continuare. Nu voia să atragă atenţia asupra ei", a continuat Breazu.

El a relatat că, la un moment dat, Ana Maria Topoliceanu l-a informat că Ştefan Lungu, consilierul Elenei Udrea, va vira în contul firmei lui nişte bani pentru ea, iar el a acceptat, însă nu a ştiut niciodată că acei bani ar proveni din activităţi ilegale.

"Banii i-am cheltuit cu Ana Maria Topoliceanu, cum a vrut ea, erau banii ei. Am înţeles că Ştefan Lungu are o datorie la ea. Nu putea să retragă bani din firmă şi s-a apelat la modalitatea de a vira bani în contul societăţii mele. Sumele le-am cheltuit cu Ana Maria Topoliceanu, la indicaţia ei, pe bilete de avion, excursii, pentru noi şi familia ei. Nu m-am gândit că m-ar pune într-o situaţie ilicită şi imorală. Dacă aş fi avut o oricât de mică bănuială despre provenienţa banilor, aş fi solicitat ca banii să-mi fie daţi cash nu prin societatea mea. Pentru doamna Udrea nu am plătit nimic, niciodată. Din acei bani am plătit o excursie în Grecia pentru mine şi Topoliceanu. În total s-au încasat 47.000 de euro de la SC Last Time Studio SRL (controlată de Ştefan Lungu - n.r.), iar după impozitare suma a fost de 26.000 euro", a mai spus Breazu.

Pe de altă parte, el a recunoscut că acei bani au fost înregistraţi în firma lui ca venituri din consultanţă, activitate care însă nu fost prestată.

Tudor Breazu a adăugat că au fost situaţii în care a efectuat plăţi pentru PDL Bucureşti, respectiv către furnizori, prestatori de servicii sau către "postaci", însă banii proveneau de la Ana Maria Topoliceanu sau de la Horaţiu Ţica, trezorierul PDL Bucureşti.

"Nu îi spuneam Elenei Udrea despre aceste plăţi. O singură dată i-am dat un mail cu o explicaţie despre o sumă de bani. Explicaţia a fost dată pentru că lucrurile erau dezorganizate în sediul PDL. Fuseseră pierdute alegerile şi Elena Udrea demisionase. Am fost acuzat că am făcut o plată, în anul 2012, pentru Elena Udrea la Hotelul Orizont din Predeal, cu ocazia zilei ei de naştere. Banii au fost daţi la iniţiativa mea din contul societăţii mele, însă banii i-am recuperat după o oră de la Elena Udrea. Am mai fost acuzat că sunt omul Elenei Udrea şi că sunt mâna ei dreaptă. Eu am fost doar un amic al Elenei Udrea şi am ajuns lângă ea doar pentru că eram bun prieten cu Ana Maria Topoliceanu", a mai declarat Tudor Breazu.

Acesta a relatat şi episodul din februarie 2015, când, fiind plecat din ţară, a fost contactat de Ana Maria Topoliceanu, prin intermediul unei aplicaţii FaceTime pe telefonul mobil, care i-a cerut prin nişte bileţele să facă declaraţii împreună împotriva Elenei Udrea.

Tudor Breazu spune că Ana Maria Topoliceanu i-a cerut să susţină varianta că banii de la Ştefan Lungu erau pentru Elena Udrea, în ideea ca ei doi să scape de "puşcărie".

"Eu nu răspundeam nimic, eram absolut şocat. Eram agitat, înfricoşat. La mine acasă fuseseră efectuate percheziţii. Nu am mai fost niciodată în această situaţie, acesta fiind şi motivul pentru care nu i-am cerut nicio explicaţie Anei Maria Topoliceanu. (...) Dacă ar fi fost cazul să protejez pe cineva în acest dosar, acea persoană ar fi fost Ana Maria Topoliceanu, pentru că ea îmi era foarte bună prietenă. Nici nu aş fi protejat pe cineva dând la schimb libertatea mea. Am stat în arest în condiţii inimaginabile. S-a văzut de altfel că şi fără 'protecţia mea' Elena Udrea tot a fost arestată", a mai spus Breazu.

La întrebările puse de avocatul Elenei Udrea, Breazu a spus că şi în prezent se află cu aceasta în relaţie de amiciţie.

În plus, el consideră că Ana Maria Topoliceanu a făcut diverse servicii pentru Elena Udrea, deoarece prima avea aspiraţii politice, dovadă fiind că la un moment dat s-a pus problema ca ea să candideze la Camera Deputaţilor.

Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 9 decembrie, când vor continua audierile inculpaţilor.

Fostul ministru Elena Udrea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie în dosarul "Gala Bute", fiind acuzată de săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

În dosar au mai fost deferiţi justiţiei şi fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu - administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, Ştefan Lungu - fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia - fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ana Maria Topoliceanu - fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, Dragoş Marius Botoroagă - administratorul unei firme.

Potrivit DNA, Udrea ar fi coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, şi anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia şi Breazu, au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care îl conducea.

×