x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Două cutremure, înregistrate marţi în Vrancea

Două cutremure, înregistrate marţi în Vrancea

06 Aug 2019   •   10:04
Două cutremure, înregistrate marţi în Vrancea

Două cutremure cu magnitudinea de 4,1 şi, respectiv, 3,8 pe scara Richter s-au produs marţi dimineaţa în zona seismică Vrancea, în judeţele Vrancea şi Buzău, potrivit datelor Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Primul seism, de 4,1 grade, a avut loc la 00:05 (ora României) în judeţul Vrancea, la adâncimea de 70 de kilometri. Intensitatea cutremurului în zona epicentrală a fost de II grade Mercalli.

Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Odobeşti (41 km), Panciu (45 km), Oneşti (46 km), Tîrgu Ocna (49 km) şi Slănic-Moldova (50 km).

Al doilea cutremur, cu magnitudinea de 3,8 pe scara Richter, s-a înregistrat la ora 05:23 (ora României) în judeţul Buzău, la adâncimea de 107 km. Intensitatea cutremurului în zona epicentrală a fost de II grade Mercalli.

Cele mai apropiate localităţi de epicentru au fost: Nehoiu (14 km), Covasna (38 km), Întorsura Buzăului (40 km), Vălenii de Munte (51 km) şi Târgu Secuiesc (53 km).

Anul acesta, cel mai puternic cutremur ce s-a consemnat în România este cel din data de 9 ianuarie, în judeţul Buzău, cu magnitudinea de 4,4 pe scara Richter. AGERPRES

×
Subiecte în articol: cutremur