x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Două medalii de aur pentru România, la Olimpiada Internaţională de Matematică

Două medalii de aur pentru România, la Olimpiada Internaţională de Matematică

21 Iul 2009   •   00:00

Olimpicii români au cucerit şase medalii, dintre care două de aur, două de argint şi două de bronz, la a 50-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Matematică, desfăşurată la Bremen, în perioada 13-23 iulie.



Câştigătoare a unei medalii de argint la ediţia precedentă, Mădălina Elena Persu (absolventă a clasei a XII-a la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti) a obţinut în acest an medalia de aur, potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, citat de Mediafax.

Aceeaşi performanţă a reuşit-o şi Omer Cerrahoglu, absolvent al clasei a VIII-a la Colegiul Naţional "Vasile Lucaciu" din Baia Mare. Performanţa lui Omer Cerrahoglu este cu atât mai importantă, cu cât a fost obţinută la o vârsta de 14 ani, în condiţiile în care majoritatea participanţilor la concursurile de seniori au 18-19 ani.

Medaliile de argint au intrat în posesia lui Andrei Deneanu şi Francisc Bozgan, ambii elevi ai Liceului Internaţional de Informatică din Bucureşti, în timp ce medaliile de bronz au ajuns la Tudor Pădurariu (Colegiul Naţional "Grigore Moisil" din Oneşti), respectiv Marius Tiba (Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti).

Concursul din acest an a reunit peste 600 de concurenţi din 104 de ţări. În ierarhia neoficială pe naţiuni, ţara noastră a ocupat locul 3 în Europa.

Fiind o ediţie jubiliară, România, în calitate de ţară iniţiatoare a acestei olimpiade în 1959, a condus, în cadrul ceremoniei de deschidere, defilarea delegaţiilor. Tinerii matematicieni români se întorc în ţară, mâine. (V.A.)

×
Subiecte în articol: scoala