x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Două persoane rănite, după furtuna din Capitală

Două persoane rănite, după furtuna din Capitală

20 Mai 2019   •   20:35
Două persoane rănite, după furtuna din Capitală

Două persoane au fost rănite luni seara, în urma condiţiilor meteo nefavorabile din Capitală, a anunţat ISU Bucureşti-Ilfov.

Cele două persoane sunt conştiente şi au dorit să fie transportate la spital, a precizat sursa citată.

Potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, furtuna a provocat pagube pe Străzile Mircea Vulcănescu - doi copaci căzuţi şi Poştalionului, unde au căzut elemente de construcţie de pe un bloc.

"Până în acest moment, am intervenit pentru degajarea a şase copaci căzuţi, trei pe auto şi trei pe stradă, în Bucureşti, un stâlp căzut pe un auto în Jilava, Ilfov şi o intervenţie pentru degajare elemente de construcţie de pe un bloc", au anunţat reprezentanţii ISUBIF.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: furtuna bucuresti două persoane rănite