x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dr. Rafila: Ne trebuie nişte spaţii pentru cei asimptomatici, în afara spitalelor

Dr. Rafila: Ne trebuie nişte spaţii pentru cei asimptomatici, în afara spitalelor

02 Apr 2020   •   12:16
Dr. Rafila: Ne trebuie nişte spaţii pentru cei asimptomatici, în afara spitalelor

În România ar fi utile în acest moment nişte locuri special amenajate pentru persoanele asimptomatice infectate cu coronavirus, pentru a nu aglomera paturile din spitale, a recomandat medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, joi, la Antena 3.

"Lucrul pe care noi ar trebui să ne concentrăm acum ar fi legat de asigurarea unor spaţii pentru tratarea formelor uşoare sau asimptomatice, un soi de izolare a persoanelor asimptomatice în afara spitalelor, încât să nu încărcăm spitalele cu pacienţi şi să reducem riscul de transmitere la personalul medical.

De asemenea, stabilirea unor circuite separate pentru persoane simptomatice şi asimptomatice în spitalele generale şi asigurarea asistenţei medicale pentru alte patologii, pentru că infecţia cu noul coronavirus nu e una dintre patologiile dominante în acest moment, ca să nu îngreunăm şi mai mult povara pentru sistemul de sănătate", a spus dr. Alexandru Rafila, joi, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

În ce priveşte izolarea, Rafila spune că "sigur nu o să putem să stăm până în toamnă în izolare. Important e să luăm măsuri secvenţiale, ca să nu depăşim capacitatea sistemului de sănătate. Nu o să putem opri transmiterea coronavirusului cu totul, dar important e să protejăm persoanele din categoriile vulnerabile, pentru că aici apar complicaţiile care merg la ATI".

Alexandru Rafila: Vom avea două vârfuri ale pandemiei

În ce priveşte vârfurile pandemiei cu coronavirus, reprezentantul României la OMS spune că, cel mai probabil, acestea vor fi imediat după Paşte şi, apoi, în perioada octombrie-noiembrie.

"Din punctul meu de vedere, probabil că după Paşte, în perioada 25 aprilie-1 mai, vom avea un număr maxim de cazuri, pentru că vor creşte contactele sociale cel puţin intrafamiliale. Apoi, în octombrie-noiembrie, am putea avea o nouă creştere, dacă până atunci nu vom avea la dispoziţie mijloace terapeutice sau profilactice în ce priveşte infecţia cu noul coronavirus", a spus medicul Alexandru Rafila.

 

×
Subiecte în articol: alexandru rafila coronavirus