x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator DRAMĂ în judeţul Botoşani. S-a sinucis, după ce a spus că a fost violată

DRAMĂ în judeţul Botoşani. S-a sinucis, după ce a spus că a fost violată

10 Mai 2016   •   18:00
DRAMĂ în judeţul Botoşani. S-a sinucis, după ce a spus că a fost violată
Sursa foto: monitorulbt.ro

În a treia zi de Paşte, tânăra Maria C. a petrecut împreună cu nişte prieteni şi au consumat băuturi alcoolice, într-un sat din judeţul Botoşani.

După ce petrecerea s-a terminat, tânăra a plecat la o fermă împreună cu un tânăr de 26 de ani, unde au mai petrecut câteva ore şi apoi au întreţinut relaţii sexuale, scrie monitorulbt.ro.

Ulterior, adolescentul i-a propus să încerce noi experienţe, însă Maria C. l-a refuzat. Băut bine, acesta a forţat-o şi a reuşit să-şi ducă la îndeplinire fanteziile erotice. Doar că tânăra l-a reclamat la Poliţie, susţinând că a fost violată.

Amândoi au fost audiaţi, dar examenul medico-legal nu a confirmat agresiunea sexuală, iar fata nu prezenta urme de violenţă pe corp.

Totul a luat o întorsătură dramatică, atunci când, la trei zile de la depunerea reclamaţiei de viol, tânăra s-a sinucis într-o anexă din gospodăria în care locuia cu părinţii, spânzurându-se de o grindă, nelăsând vreun bilet de adio.

Ambele cazuri sunt în atenţia poliţiştilor şi procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni, care efectuează cercetări pentru a lămuri circumstanţele în care s-au petrecut faptele.

×
Subiecte în articol: drama viol sinucidere judetul botosani