x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dramă pentru Natașa Raab. Soțul actriței a fost răpus de cancer. „M-a lăsat singură, a nimănui”

Dramă pentru Natașa Raab. Soțul actriței a fost răpus de cancer. „M-a lăsat singură, a nimănui”

16 Sep 2019   •   16:59
Dramă pentru Natașa Raab. Soțul actriței a fost răpus de cancer. „M-a lăsat singură, a nimănui”

Actrița Natașa Raab trece prin momente teribile după ce soțul ei, Val Guțul, s-a stins din viață sâmbătă, 14 septembrie, anunță Antena 1.

Anunțul a fost făcut chiar de actriță, care a făcut public un mesaj pe contul de socializare.

”Am rămas singură, Doamne. Soțul meu, prietenul de o viață, m-a lăsat a nimănui. Vreau să mor și eu. Avea doar 66 de ani”, a scris Natașa.

Din păcate, soțul Natașei Raab suferea de cancer la vezică. 

Actriţa s-a născut la Huedin și a purtat numele de Natașa Rab – Guțul. A copilărit apoi la Cluj, într-o familie în care toată lumea cânta. A absolvit Liceul Gheorghe Barițiu din Cluj-Napoca și Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București (1988), la clasa profesorului Mircea Albulescu.

×
Subiecte în articol: Natașa Raab