x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator "Dreptate pentru George Becali!" Citeşte comunicatul FC Steaua

"Dreptate pentru George Becali!" Citeşte comunicatul FC Steaua

21 Mai 2013   •   12:58
"Dreptate pentru George Becali!" Citeşte comunicatul FC Steaua

FC Steaua a dat publicităţii, marţi, un comunicat pe site-ul oficial, în care se precizează că staful şi jucătorii echipei sunt alături de Gigi Becali şi de familia acestuia şi că speră ca patronul clubului să depăşească cu bine acest moment dificil.

"FC Steaua Bucureşti este alături de George Becali, omul căruia i se datorează performanţele extraordinare din ultimul deceniu, perioadă în care clubul nostru a reuşit să cucerească trei titluri de campioană, o Cupă a României, o Super Cupă a României, nouă calificări consecutive în UEFA Champions League şi UEFA Europa League, cinci calificări în «primăvara europeană» şi o semifinală de Cupa UEFA. Întreg staful şi jucătorii Stelei sunt alături de familia domnului Becali şi speră că acesta să aibă parte de dreptate şi să depăşească cu bine acest moment dificil", se arată în comunicatul publicat pe site-ul oficial al grupării din Ghencea.

George Becali a fost condamnat definitiv, luni, de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, iar fostul ministru Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină au primit câte doi ani de închisoare, tot cu executare.

×