x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Drogurile legale, ilegale

Drogurile legale, ilegale

de Magda Marincovici    |    Magda Colgiu    |    Adrian Mogos    |    Gina Matei    |    10 Feb 2010   •   00:00
Drogurile legale, ilegale

Producerea, importul, comercializarea, inclusiv oferirea gratuită de plante halucinogene sunt ilegale, potrivit unei ordonanţe de urgenţă care va fi publicată în Monitorul oficial. Această ordonanţă este completată cu o iniţiativă aparţinând unui grup de parlamentari adoptată în Camera Deputaţilor. Două documente aprobate într-o singură lună. Totuşi, încă de un an exista pe masa Ministerului Sănătăţii o ordonanţă care ar fi putut să salveze mulţi tineri prinşi în capcana plantelor halucinogene.

La 1 octombrie 2009, potrivit unui ordin al Ministerului Sănătăţii, magazinele care comercializează plante sau substanţe halucinogene urmau să fie interzise. S-au finalizat inclusiv dezbaterile publice şi, totuşi, ordinul MS este amânat. Motivul invocat: în UE, drogurile uşoare nu sunt interzise. Totuşi, în opt ţări europene, acestea sunt ilegale. Să ne amintim şi de faimoasa declaraţie a Elenei Băsescu.

"Dacă în alte ţări ca Olanda sau America aceste droguri sunt permise, da, probabil că voi fi de acord cu această iniţiativă", îşi dădea cu părerea Elena Băsescu înainte de alegerile europarlamentare din 2009. Declaraţia Elenei Băsescu a fost prompt calificată "iresponsabilă" de fostul şef al Agenţiei Naţionale Antidrog, chestorul Pavel Abraham.

Între timp, aşa-zisele droguri uşoare fac ravagii printre adolescenţi. Spitalele raportează un număr din ce în ce mai mare de intoxicaţi cu droguri uşoare. Se înregistrează primul deces, inclusiv femei gravide consumatoare de asemenea plante. Comerţul cu "halucinogene" prosperă. Se consolidează o adevărată afacere din comerţul legal cu "halucinogene", scade vârsta celor aflaţi la primele fumuri de plante de iluzii, iar autorităţile, în mod ciudat, tac.

Şi dintr-o dată, ca la comandă, apare o iniţiativă parlamentară la concurenţă cu o ordonaţă de urgenţă a Guvernului, ambele cu acelaşi obiect. Inclusiv premierul Boc dă indicaţii preţioase de grăbire a ordonanţei de urgenţă. Dar şi aşa adoptarea este întârziată, în condiţiile în care documentul era finalizat încă din 2009.

DOUĂ LEGI
În ţara noastră, două sunt legile care au ca obiect drogurile: Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi Legea nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope cu scop terapeutic.

Camera Deputaţilor a adoptat modificarea Legii nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Astfel, drogurile uşoare sunt incluse pe lista drogurilor de mare risc. După numai o zi, Executivul a aprobat ordonanţa de urgenţă prin care sunt interzise 27 de substanţe şi nouă plante etnobotanice. Ordonanţa prevede ca produsele aflate pe stoc în magazinele de vise să fie distruse imediat. Argument: aproape 98% dintre aceste produse prezintă pericol pentru sănătate.

Sunt plante din flora noastră, dar şi din America, Asia, cu proprietăţi asemănătoare drogurilor, vândute în magazinele de vise. Farmacist Clara Popescu, vicepreşedinte al Colegiului Farmaciştilor din România, precizează că, de acum, toate aceste plantele etnobotanice, precum şi o serie de plante anodine, dar care prelucrate (stropite cu substanţe halucinogene puternice) devin periculoase intră în categoria drogurilor şi sunt supuse prevederilor legii". Printre plantele interzise sunt ketamina, salvia divinorum, ibogaina, gama-butirolactona, argyreia nervosa.

În ţara noastră sunt peste 100 de puncte de desfacere a acestor plante, peste 40.000 de consumatori şi numai în ultimele luni s-a triplat numărul magazinelor de vise. Iar la acestea se adaugă comercializarea pe internet sau "la negru" care, din păcate, este mai tare decât legile.

MAGAZINELE DE ILUZII
Interzicerea plantelor etnobotanice va lăsa şi oameni pe drumuri. Multe magazine vor trebui să-şi pună lacăt la uşă, angajaţii urmând să-şi caute de lucru în altă parte. O altă problemă o reprezintă şi stocurile pe care aceste magazine le au, pentru că momentan nu se ştie cine va achita contravaloarea acestora în cazul în care vor fi distruse.

Din punctul de vedere al patronului celor două magazine Botanic Shop ar trebui să fie prevăzut un termen pentru a rezolva problema stocurilor. "Noi am luat aceste produse pe factură, am plătit taxe. Azi, am luat Monitorul Oficial şi nu am găsit nimic legat de această lege", a declarat el. În cazul în care produsele etnobotanice vor fi interzise, patronul Botanic Shop va trebui să concedieze cei zece oameni care lucrează acum în firmă. Reprezentantul Spice Shop - magazin de vise - consideră că legea este făcută foarte prost, în sensul că sunt substanţe care se regăsesc de două ori sub altă denumire pe lista celor care urmează a fi interzise.

"Din lista asta, cinci-şase substanţe ne deranjează. Restul sunt puse la umplutură", a declarat el. Este evident că mai multe magazine vor fi închise când legea va fi adoptată, dar Spice Shop este o franciză şi firma, care are magazine în 18 judeţe, nu va fi foarte afectată. "Vom avea o lună pentru a ne pune la punct legat de lege. Vom avea marfă nouă care va fi legală. Pe lista aceea sunt unele substanţe care nu se comercializează în România. Soluţii se vor găsi, iar cei care ştiu să le găsească, o vor face", a adăugat reprezentantul Spice Shop.




DE LA VISE, LA SPITAL
"În perioada 20 decembrie 2009-9 februarie 2010, în Secţia de Toxicologie a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii «Grigore Alexandrescu» au fost internaţi 16 adolescenţi cu vârste între 12 şi 17 ani, intoxicaţi cu ţigări ce conţineau substanţe etnobotanice. În aceeaşi perioadă, serviciul telefonic TOXAPEL a înregistrat alte nouă cazuri similare. Când au fost aduse la spital, victimele aveau ameţeli, somnolenţă, agitaţie, dureri de cap şi vertij, halucinaţii, greaţă, vărsături", spune Viorela Niţescu, medic primar pediatru cu supraspecializare în toxicologie clinică, la Spitalul "G. Alexandrescu".

O tânără, însărcinată în luna a şaptea, a ajuns la sfârşitul săptămânii trecute în stare gravă la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Sf. Ioan din Iaşi, intoxicată cu produse etnobotanice. Femeia, în vârstă de 26 de ani, a fumat, împreună cu nişte prieteni, ţigări din plante cumpărate de la un magazin weedshop ("magazin de ierburi"). A început să o doară capul, să aibă ameţeli, senzaţii de greaţă şi vărsături. Ieşeanca a fost supusă unor examene toxicologice complete şi unui consult obstetrical, pentru ca medicii să verifice dacă fătul a fost afectat.

Efectele acestor plante asupra fătului nu sunt foarte bine cunoscute, spun medicii. Totuşi, ei nu pot ignora faptul că se poate dezvolta dependenţă încă din viaţa intrauterină şi că există posibilitatea riscului de malformaţii.
Studenţii se numără printre cei mai frecvenţi consumatori de produse etnobotanice.

Conform medicului Tudor Ciuhodaru, deputat, mulţi studenţi apelează la aceste "droguri uşoare". Tinerii consideră că aceste substanţe le aduc relaxare după perioadele obositoare din sesiune. "Ei uită totuşi că, în spatele drogurilor, se ascunde un risc vital imediat".

Medicul Ciuhodaru susţine că, din nefericire, nu se ştie exact după cât timp aceste substanţe dau dependenţă. "Depinde de la individ la individ. Dependenţa se poate instala fie după două-trei săptămâni, fie după şase luni de consum intensiv. De asemenea, nici cantitatea care trebuie ingerată pentru a cauza dependenţă nu se ştie încă, mai susţine medicul ieşean. Nici în cazul femeii însărcinate în luna a şaptea, care a ajuns la spital intoxicată cu produse etnobotanice, nu se ştie deocamdată dacă fătul a fost afectat.


Imaginaţie cu votcă
Substanţele etnobotanice sunt comercializate în magazine specializate, sub formă de ţigări sau pliculeţe şi sunt ingerate sau inhalate. De asemenea, plantele şi substanţele cu pricina mai sunt în săruri de baie, în produse pentru uzul animalelor sau destinate aromoterapiei.

Printre adolescenţii amatori de "tras pe nas" există o listă destul de generoasă de produse care au în compoziţie aceste plante. "Şi cum imaginaţia adolescenţilor nu cunoaşte limite, ei ajung, astfel, la combinaţii dintre cele mai aberante: tantum rosa (dezinfectant vaginal) cu votcă, pastile de slăbit cu votcă şi alte cocteiluri incendiare pentru consumatorul, adesea minor.

În urmă cu zece ani, mă miram când un adolescent lua asemenea plante. Acum mă mir când un adolescent nu practică acest sport. Nu numai că în spatele unui asemenea adolescent sunt alţi doi-trei care se lasă ademeniţi de droguri, dar şi limita între droguri aşa-zis uşoare şi cele «grele» este foarte mică", spune psiholog Mirela Zivari. Evident, se pune întrebarea unde sunt părinţii acestor copii, în povestea asta tristă? "Cu ajutorul imaginaţiei, s-a ajuns la injectarea drogurilor în zona inghinală sau între degetele de la picioare, tocmai pentru a scăpa de vigilenţa adulţilor", ne avertizează psihologul.

 

Site-uri: Senzaţii tari
După folosirea unor astfel de produse, organismele reacţioanează diferit. De altfel, site-ul uneia dintre firmele care comercializează astfel de substanţe precizează, pentru a fi scutită de orice acuză, că: "Nu toate persoanele care consumă plante etnobotanice obţin efectele dorite." Acelaşi site găzduieşte un forum, pe care doritorii pot face schimb de impresii.

"Brusc, imaginea s-a oprit... Am incercat sa ma ridic de pe pat, sa ma misc, dar nu puteam. Parca eram inchis intr-o inchisoare care reproducea camera mea... Auzeam tot felul de voci care radeau de mine pentru ca nu ma puteam misca. M-am hotarat sa inchid ochii si sa ma prefac ca dorm, poate atunci se vor opri din ras. Au inceput sa rada si mai tare (...)"

"dintr-odata ma ia un fel de stare ciudata... si incep coatele si genunchi sa ma manance si tot in acelasi timp parca cineva imi lua ceara uscata dupa genunchi si maini. nu simteam durere... ci doar senzatia aia ca cineva ma decojeste(...)"

"imaginati-va cum pleaca un tren si te trage de picioare dupa el. n-aveam nicio idee ce e cu mine sau ce anume sunt. toti muschii imi vibrau si m vazut cum totul se topeste intr-o parte si am m-am gandit «ce oblica e lumea». stalpii patului si corpul meu au inceput sa formeze un cerc si simteam cum ma invart (...)"

"Simteam cum stau cu fundul in gaura unei palnii si parca eram o vopsea rosie iar amicul nostru era galben si undeva in dreapta era iubitul meu care era verde... in timp ce eu alunecam pe gaura palniei ei doi ramaneau departe, lor nu li se scurgeau decat picioarele si am avut o senzatie de insingurare profunda..."

×
Subiecte în articol: observator