x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dumitru Prunariu, ales în Consiliul de Administraţie al Tarom

Dumitru Prunariu, ales în Consiliul de Administraţie al Tarom

12 Oct 2012   •   10:52
Dumitru Prunariu, ales în Consiliul de Administraţie al Tarom
Sursa foto: Intact Images/Karina Knapek

Dumitru Prunariu, Dan Pascariu şi Lucian Isar se numără printre cele şapte persoane selectate să facă parte din Consiliul de Administraţie al Tarom, a anunţat, în această dimineaţă, ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi.

Ei vor semna contractul de mandat, de patru ani, și vor avea ca misiune să facă această companie profitabilă.

"TAROM este o companie emblematică pentru România", a subliniat ministrul.

Consiliul de administrație va trebui să îl aleagă pe directorul companiei. Totodată, membrii CA vor lucra în anvelopa salarială aprobată prin buget. "Nu vor fi sume care vor trezi exclamaţii de genul ?Wow!?", a spus Valentin Preda, secretar de stat în cadrul MTI.

El a precizat că din datele furnizate de Ministerul Finanţelor administratorii ar putea primi între 500 şi 800 de euro pe şedinţă.

Premierul Victor Ponta a declarat, la începutul lunii septembrie, că Tarom va fi probabil prima companie de stat care va avea manager privat, probabil chiar străin.

"Tarom-ul va fi probabil prima companie care va avea un manager privat şi este foarte posibil să fie un manager, o personalitate din afara ţării, dar cu mare experienţă în domeniu", a afirmat Ponta.

Compania este deţinută de Ministerul Transporturilor. Autorităţile s-au angajat faţă de FMI să instituie până la finele anului management privat la mai multe companii de stat.

   

×