x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Familia Bodnariu, urmărită penal în Norvegia, a luat o decizie neașteptată: ”Ne-am hotărât"

Familia Bodnariu, urmărită penal în Norvegia, a luat o decizie neașteptată: ”Ne-am hotărât"

13 Aug 2016   •   19:04
Familia Bodnariu, urmărită penal în Norvegia, a luat o decizie neașteptată: ”Ne-am hotărât"
Familia Bodnariu, reunita, a ajuns, la sfârșitul lunii trecute, în România, unde își propusese să petreacă o vacanță liniștită la sfârșitul lungului proces cu autoritățile norvegiene pentru recuperarea copiilor.

Soții Marius și Ruth Bodnariu s-au luptat mai bine de opt luni cu autoritățile norvegiene de la Barnevernet, care le luaseră cei cinci copii, pe motiv ca i-ar fi agresat fizic si indoctrinat religios.
 
Cei doi au învins în instanță, iar reprezentanții României au reușit să impună un raport asupra abuzurilor Barnevernet, în Consiliul Europei, deși Norvegia a încercat să evite procedura.
 
Doar ca acum autoritatile norvegiene le-au stricat din nou planurile si linistea familiala, dupa ce au anuntat ca au inceput urmarirea penala impotriva lor, pentru rele tratamente aplicate minorilor.
 
”Ne-am hotărât să ne stabilim în România. După întoarcerea copiilor, mai cu seama în ultima vreme, am încercat să ne găsim intimitatea, liniștea și pacea în familie prin a părăsi Naustdal și a vizita România. Considerăm deja aceasta ca pe o reușită din mai multe motive, ceea ce ne-a determinat să luăm decizia de a rămâne în România”, au anunțat soții Bodnariu, citati de libertatea.ro.
 
 
 
 
 
 
 
 

×