x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Duvăz: Controlul de la "Spiru Haret" arată "probleme destul de grave"

Duvăz: Controlul de la "Spiru Haret" arată "probleme destul de grave"

21 Iul 2009   •   00:00

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a transmis PSD că nu a fost finalizat controlul la Universtitatea "Spiru Haret", astfel încât concluzia va fi trasă doar în momentul finalizării acestuia, a declarat purtătorul de cuvânt Bogdan Duvăz. Acesta a precizat că, în urma controlului întreprins la Universitatea "Spiru Haret", s-au "deschis piste noi", el afirmând că "sunt probleme destul de grave".



Potrivit lui Duvăz, în aceste condiţii s-ar impune o modificare legislativă care să trateze de o manieră drastică sistemul de supraveghere şi verificare a cifrelor de şcolarizare.

Duvăz a arătat că PSD i-a solicitat ministrului Andronescu să finalizeze controlul cât mai repede, apreciind că un raport al corpului de control ar trebui finalizat în termen de zile, informează Mediafax.

Potrivit lui Duvăz, PSD doreşte ca studenţii care au absolvit şi au confirmate studiile de o diplomă valabilă, recunoscută de ministerul Educaţiei şi cu antetul acestuia, să nu aibă nicun fel de probleme.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat că diplomele eliberate de Universitatea "Spiru Haret" şi alte instituţii de învăţământ superior la programele de studii neautorizate sunt nule, dar pot fi validate dacă absolvenţii dau un examen de selecţie, care va putea fi susţinut într-un interval de cinci ani.

Absolvenţii programelor de studii şi de la formele de învăţământ neautorizate vor putea să-şi valideze diplomele într-o perioadă de cinci ani, dacă promovează un examen de selecţie şi dacă susţin şi promovează examenul de licenţă într-o universitate cu programul de studii acreditat şi evaluat cu calificativul "grad ridicat de încredere".

Această procedură va fi cuprinsă într-o ordonanţă de Guvernului, iar lista universităţilor la care se va putea susţine acest examen de validare va fi făcută publică de MECI odată cu actul normativ.

×
Subiecte în articol: scoala