x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator E suficient să facem campanii?

E suficient să facem campanii?

de Mara Raducanu    |    08 Sep 2009   •   00:00



În ultima perioadă accidentele de circulaţie au devenit un fel de "specialitate a casei".  În primele opt luni ale anului 2009, în Capitală, din cauza  neacordării priorităţii de trecere pietonilor care traversează regulamentar s-au produs 392 de accidente rutiere, în care 13 persoane au decedat, 104 au fost grav rănite şi 721 rănite uşor.  Accidentele petrecute din cauza neacordării priorităţii reprezin tă 13,55% din totalul celor 2892 accidente înregistrate.

CAMPANIE RUTIERĂ. Pe fondul acestor probleme , Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei demarează campania "Dungile albe îţi pot schimba viaţa!", pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la obligaţia de a acorda prioritate pietonilor  care traversează prin locurile special amenajate. O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, modificată şi republicată sancţionează neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate şi semnalizate, aflaţi pe sensul de deplasare al autovehiculului cu suspendarea dreptului de conducere pentru o perioadă de 30 zile şi cu o amendă contravenţională prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni, în valoare de 240 - 300 lei.

×
Subiecte în articol: trafic