x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator EBA reţine greu şi uită repede. Elena Băsescu nu ştie în ce partid s-a înscris (VIDEO)

EBA reţine greu şi uită repede. Elena Băsescu nu ştie în ce partid s-a înscris (VIDEO)

14 Apr 2014   •   19:07
EBA reţine greu şi uită repede. Elena Băsescu nu ştie în ce partid s-a înscris (VIDEO)

Mezina preşedintelui Traian Băsescu a gafat din nou, de data aceasta "lovitura" fiind dată la Sibiu, oraş care a beneficiat de lansarea europarlamentarilor partidului cinetic, adică Mişcarea Populară. EBA a ţinut să aibă un discurs. Hotărâtă să nu mai încurce cuvintele, a tot repetat cuvântarea. Un singur element a scăpat profesorilor care au grijă de apariţiile publice ale Elenei Băsescu: Să-i bage în cap numele partidului pentru care militează acum. Nimeni nu şi-a închipuit că EBA se crede încă în PDL. Aşa că, amănuntul uitat s-a transformat într-o catastrofă. De la început, EBA a spus: ”Lista Partidului Democrat Liberal este o listă valoroasă". Apoi, a reuşit să intre pe textul nu prea lung, care s-a încheiat cu obraznicia de rigoare: "Pe lista Partidului Mişcarea Populară (PMP) pentru alegerile europarlamentare nu sunt „nici neveste disperate, nici cărătorii dânselor de genţi, nici măcar nevasta lui Eugen Tomac". Ultima frază a făcut diferenţa între vorbitor şi listă. "Pe listă sunt doar „oameni de o certă şi vastă cultură".




×