x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Educaţia în negocieri: "Dacă ne-asumăm un rahat, îl mâncăm cu toţii?"

Educaţia în negocieri: "Dacă ne-asumăm un rahat, îl mâncăm cu toţii?"

07 Mai 2009   •   00:00

Antena 3 a intrat în posesia unei înregistrări de la discuţiile dintre sindicatele din învăţământ şi reprezentanţii cabinetului Boc. Urmăriţi adevărata faţă a negocierilor dure dintre sindicalişti şi reprezentanţii guvernului. Negocierile au început cu dileme mari chiar în sânul mişcării sindicale.



Liviu Pop
: Cerem venirea primului ministru sau trecerea acolo a tuturor amendamentelor şi să avem o discuţie cu premierul, să semneze premierul. Domnule nu vrem să semnăm.

Răzvan Bobulescu: Deci poziţia e aceeaşi, nu semnăm nimic!

Marius Nistor: Staţi puţin, vreau să vă întreb ceva (Închide uşa aia) Cât de pregătiţi sunteţi pentru greva de mâine? Acum discutăm sincer şi raţional - cât de pregătiţi suntem?

Răzvan Bobulescu: Păi de ce să nu fie grevă mâine?

Marius Nistor: Eu vreau să ştim cât de pregătiţi suntem. Eu vreau să ştiu pentru mâine. Nu vorbesc de voi de la universitar.

Răzvan Bobulescu: ... păi

Marius Nistor: Dragul meu nu te băga. E vorba de boicotarea tezei. Cât de pregătiţi suntem pentru mâine pentru a fi o reuşită de măcar 50%.

Marius Nistor: Deci suntem pregătiţi pentru mâine? Dacă ne-asumăm cu toţii un rahat, îl mâncăm cu toţii?

Liviu Pop: Da, dar nu e condiţionată ziua de mâine de semnarea sau nu a acordului.

La negocieri vin şi miniştrii Marian Sârbu şi Gheorghe Pogea.

Marian Sârbu: Deci... numai o clipă. Am vorbit cu domnul premier la telefon, i-am prezentat textul acordului, ni-l asumăm şi îl semnează şi domnia sa în şedinţa de guvern. Doi la mână... Dacă vreţi să mergem pe acest text...

Gheorghe Izvoranu: Păi staţi puţin...

Marian Sârbu: Eu am crezut că după patru ore...

Gheorghe Pogea: Vă întreb - Stăm aici de patru ore, am făcut cum aţi vrut, am fost de acord... vă întreb...

Răzvan Bobulescu: Păi nu e aşa domnule ministru...

Gheorghe Pogea: Domnule Bobulescu de ce nu vreţi domnule să îl semnaţi, să terminăm odată?

Gheorghe Izvoranu: Dar când aţi dat ordonanţele alea de urgenţă aţi negociat cu noi domnule ministru?

Deranjată de felul în care decurg negocierile, ministrul Educaţiei intră "pe fir".

Ecaterina Andronescu: Stimaţi colegi vreau să vorbesc şi eu...

Marian Sârbu: Ne retragem frumos şi când aveţi mandat revenim.

Ecaterina Andronescu: Domnilor vreau să vorbesc şi eu.

Gheorghe Izvoranu: Lasaţi-o că e ministrul Educaţiei.

Ecaterina Andronescu: ... că plec şi vă las singuri, nu se poate chiar aşa. Am convenit un acord, vă rog din suflet să îl semnăm aşa şi să închidem subiectul cu tezele - uite teza, nu e teza. Nu putem face ca dascăli aşa ceva faţă de sistem şi începem din 15 cu legile învăţământului.

Marian Sârbu: Noi vă mai aşteptăm un sfert de oră... că trebuie să mergem la şedinţa de guvern.

Gheorghe Izvoranu: Să vă daţi demisia!

Marian Sârbu: Nici o problemă, dacă nu...

Gheorghe Pogea: Semnaţi?

Gheorghe Izvoranu: Nu!

Ecaterina Andronescu: Dumneavoastră credeţi că eu vreodată nu am susţinut învăţâmântul? Credeţi vreodată?

La sfârşitul celor peste cinci ore de negocieri, acordul a fost semnat de sindicate, scrie antena3.ro. Reacţia ministrului Ecaterina Andronescu spune, însă, totul despre atmosfera în care s-au desfăşurat negocierile. (V.A.)

×
Subiecte în articol: observator gheorghe