x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Elena Merişoreanu, dusă de urgenţă la spital

Elena Merişoreanu, dusă de urgenţă la spital

19 Sep 2015   •   07:32
Elena Merişoreanu, dusă de urgenţă la spital

Elena Merişoreanu a ajuns de urgenţă la spital, în urma unui accident casnic. Îndrăgita cântăreaţă a spus că a pierdut foarte mult sânge, iar la câteva zile de la accident i-a scăzut hemoglobina la 5.

Invitată în platoul emisiunii "Necenzurat", Elena Merişoreanu a mărturisit că de curând a suferit un accident casnic. Cântăreaţa a spus că a călcat din greşeală pe o ciob de sticlă şi s-a rănit serios la unul dintre picioare.

"Am călcat în ciobul unei sticle de bere. Am fost dusă de urgenţă la spital. Merg mai greu acum, dar trec eu peste asta. Am pierdut foarte mult sânge şi ameţeam. A treia zi de la accident, am mers la spectacol şi mi-a scăzut hemoglobina la 5", a declarat Elena Merişoreanu la "Necenzurat", de la Antena Stars

×
Subiecte în articol: elena merisoreanu spital