x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Elena Udrea - Clamari Trading SRL, trei contracte cu statul

Elena Udrea - Clamari Trading SRL, trei contracte cu statul

de Carmen Vintila    |    Monica Iordache Apostol    |    Aniela Nine    |    04 Noi 2010   •   00:00
Elena Udrea - Clamari Trading SRL, trei contracte cu statul
Sursa foto: Karina Knapek/Jurnalul Naţional
Declaraţiile de avere şi interese arată că nu e criză pentru toată lumea
Termenul dat de noua lege a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Legea 176 /2010,  persoanelor care aveau obligaţia să depună noi declaraţii de avere şi interese a expirat miercuri, 3 noiembrie.

Nu s-au înghesuit toţi însă să-l respecte, sau instituţiile pentru care lucrează nu au postat încă declaraţiile pe site. Nedepunerea declaraţiilor în termenul prevăzut de lege constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 de lei la 2.000 de lei. Însă, potrivit secretarului general al ANI, Horia Georgescu, în 30 de zile de la expirarea termenului de depunere a declaraţiilor acestea trebuie trimise Agenţiei, timp în care pot fi făcute rectificări aspura lor. După aceste 30 de zile demnitarii pot fi sancţionaţi sau verificaţi din oficiu.     

Ministrul Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, a declarat, pe 15 septembrie 2010,  la capitolul "Bunuri mobile a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare şi bunuri înstrăinate în ultimele 12 luni", patru contracte de vânzare cumpărare. "Natura bunului înstrăinat" este acoperită în varianta publică a declaraţiei aşa că nu este foarte clar ce anume a vândut ministrul în 2009 şi 2010. După valoarea contractelor este posibil să fie vorba de apartamentele din imobilul finalizat în 2009, pentru care a luat un împrumut de 3,2 milioane de euro, deşi imobilul respectiv figurează în continuare la capitolul "Clădiri" deţinute. Conform declaraţiei, ea a vândut în 2009, către Stroe Victor Mihai, un bun în valoare de 170.000 de euro, iar în 2010 alte trei: către Mutu Carmen - un bun cu suma de 176.000 euro, către Chirilescu Claudia Mariana - un bun în valoare de 132.773 euro şi către Dincă Adela Anath - un bun în valoare de 150.000 de euro. De remarcat că Adela Dincă este studentă, nu are nici un venit, dar a lucrat la Guvern ca şi consilier personal la SGG, iar Claudia Chirilescu este director la  Spoon Media, firma lui Felix Tătaru care s-a ocupat de campanile electorale ale lui Traian Băsescu şi PDL.
În 2010, Udrea a deschis un cont curent  la Banca Transilvania, în valoare de 212.000 euro, şi un depozit bancar de 400.081,51 lei. Împrumutul de 3.297.000 euro figurează în continuare, contractat la BRD Societe Generale, cu scadenţa în 2010.
Tot conform declaraţiei de avere, ministrul deţine 100% din acţiunile CLAMARI TRADING IMPEX SRL, unde soţul său, Dorin Cocoş, deţine funcţia de director. Cocoş a câştigat, în 2009, de pe urma acestei activităţi, ridicola sumă de  21.051 lei.

Declaraţia de interese a ministrului Elena Udrea explicitează o parte din activitatea firmei CLAMARI TRADING IMPEX SRL. Din 2008 şi până în 2010, acestă firmă a avut trei contracte cu instituţii ale statului.  În perioada 14.07.2008 - 26.08.2010 a fost încheiat un contract cadru de furnizare cu Institutul Clinic Fundeni, obţinut prin licitaţie deschisă, în valoare de 5.937.609,72 ron. Al doilea contract cadru de furnizare a fost încheiat, în urma licitaţiei deschise, cu Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, fiind valabil în perioada 27.10.2008 - 19.01.2010 şi având o valoare de 558.907,57 ron. Ultimul nominalizat este un contract de furnizare încheiat cu Ministerul Apărării Naţionale, unitatea militară 02482 (Spitalul Clinic de Urgenţă Militar - n.r.), prin negociere fără publicarea prealabilă a anunţului de participare, valabil în perioada 02.06.2009 - 31.07.2009, în valoare de 95.041,78 ron.


Un alt ministru, cel al Comunicaţiilor, Valerian Vreme, şi-a declarat afacerile cu statul. În documentul depus pe 28 septembrie 2010, Vreme se declară acţionar cu o cotă de 100% din UM-SOFT SRL, firmă care a avut, în perioada 2003 -2009, opt contracte de service şi unul de achiziţii, cu primăria Gura Văii, Primăria Bârsăneşti, Termoelectrica, Termoserv, Termofl.., Casa de Pensii şi Termon CT , valoarea oscilând între 400 de lei pe lună şi 12.000 lei pe lună, fără ca ministrul să precizeze durata contractelor pe care le-a încheiat. În 2009, Vreme  a achiziţionat un spaţiu comercial în schimbul acţiunilor de la firma Multi Soft, a vândut pe bursă acţiuni la Erste în valoare de 30.000 euro şi a deschis un cont bancar la BCR Oneşti de 15.000 de euro.

Nici deputaţii nu o duc mai rău, mai ales cei care şi-au părăsit partidele care i-au propulsat în Parlament şi au trecut la PDL sau au devenit "independenţi". Spre exemplu, deputatul Ioan Munteanu, a fost membru PSD şi a devenit "independent" din februarie 2010. Săptămâna trecută a votat însă moţiunea de cenzură a Opoziţiei, promiţând să se întoarcă în PSD. Fiul lui, Munteanu Dorin Andrei, este acţionar în SC Proinvest Piatra Neamţ, şi a avut, în 2009-2010, nu mai puţin de 15 contracte cu instituţii publice, pentru servicii de spălătorie auto şi construcţii. Multe dintre ele sunt luate prin achiziţie directă, la SC Hidroserv Bistriţa, Primăria Roman, Primăria Savineşti, Domeniul Public şi Privat Constanţa. Foarte multe contracte sunt încheiate cu Primăria Piatra Neamţ, Ioan Munteanu fiind deputat de Neamţ. În total, valoarea contractelor este de peste7,8 milioane de ron în cei doi ani.

De asemenea, Dan Mihai Marian, deputat PDL, declară că firma SC Industrial Marian SRL, în care este actionar tatăl său Marian Neculai, din satul Riseşti - Vaslui, a derulat contracte în perioada 2009-2010 de furnizare de produse cu Spitalul de urgenţă Vaslui (104.125 ron) şi cu Spitalul Municipal din Huşi, în valoare de  9.118,9 ron, 30.089,15 ron şi, respectiv, 72.947 ron. Marian a fost deputat PNL şi a trecut la PDL din ianuarie 2010

La Camera Deputaţilor printre cei care şi-au actualizat declaraţiile averile se află şi  vicepreşedintele Ioan Oltean (PD-L), care a vândut un apartament cu 120.000 de euro. La rândul său, secretarul PD-L al Camerei, Dumitru Pardău a donat, în septembrie, unei persoane din familie un apartament aflat în Cluj Napoca  în valoare de 191.000 RON şi a vândut un autoturim Volvo cu 12.500 de euro. În declaraţia de interese, la punctul cinci unde sunt trecute contractele finanţate de la bugetul de stat, Pardău a trecut contractele încheiate de SC "Class Decent" SRL cu SAPARD (fonduri europene) în valoare de 367.50 RON din care au fost accesaţi 357.011 RON. Aceeaşi societate a încheiat un contract cu Ministerul Finanţelor în valoare de 391.155 RON din care a fost accesată suma de 153.290 RON. Totodată, SC Agroturism Pârâul Pietrei a încheiat cu APDRP un contract în valoare de 788 600 RON, neaccesat.

Potrivit declaraţiei de interese, chestorul Camerei, Gheorghe Albu (PD-L) , deţine 20% din acţiuni la SC Universul Dâmboviţean SRL care  a încheiat un contract de publicitate cu compania de Apă Târgovişte în valoare de 43.740 RON, dar şi cu Grupul Şcolar Voievodul Mircea în valoare de 4.340 RON, cu Primăria Târgovişte - 15.000 RON, Primăria Gura Foii- 1.810 RON şi cu Universitatea Valahia - 4.340 RON.

Deputatul Cornel Itu (PSD - PC)  deţine acţiuni la firma Mecsom SA Dej care a încheiat două contracte de lucrări cu primăria comunei Căşeiu unul în valoare de 46.410, iar celălalt - 16.530 lei. Tot două contracte de lucrări au fost încheiate în urma licitaţiilor deschise şi cu Palatul copiilor din Cluj în valoare de 69.914 lei, respectiv 321.604 lei, dar şi cu primăria comunei Minţiul Gherlii- 71.400 RON, şi primăria comunei Câţcău - 47.012 lei.

Societatea Complis SA al cărei acţionar este deputatul PSD-PC Ana Gheorghe a încheiat două contracte de execuţie lucrări cu  Consiliul Judeţean Dâmboviţa, unul în valoare de 2.267.344 lei iar celălalt în valoare de 746.825 lei. Alte contracte au fost încheiate cu Consiliul Local Runcu - 131.351 lei, cu o primărie din Dâmboviţa  2.479.141 lei, cu Ministerul Turismului (contract încheiat în 2008) - 5.064.123 euro, primăria Petreşti(Dâmboviţa) - 4.760.816 lei, primăria Tărtăşeşti  - 12..732 lei şi cu consiliul local Văleni - 1.328.158 lei. În urma asocierii cu Sedesa Obras, Complis SA a obţinut în 2007 un contract cu ministerul Turismului pe 18 luni în valoare de 5.428.784 de euro. La rude de gradul I, în declaraţia de interese a deputatului, la acelaşi capitol- contracte încheiate cu statul, este trecută Ştefan Cristina - acţionar la SC Diana ENG Grup SA, care a încheiat contracte de execuţie lucrări cu : Consiliul local Voineşti - 429.379 lei, Consiliul Judeţean Dâmboviţa - 350.021 lei, primăria oraşului Găeşti - 36.636 lei, DGASPC - Dâmboviţa - 5.340 lei, primăria Pietroşiţa - 79.809 lei, Unitatea Administrativ teritorială Pucioasa - 62.177 lei, Consiliul Local Moreni - 62.970 lei.    

Chestorul pesedist Nicolae Bănicioiu şi-a mărit şi el averea, deputatul fiind cadorisit de părinţi cu o casă construită de aceştia cu o suprafaţă de 168 de metri pătraţi. Este a doua casă pe care deputatul o primeşte de la ai săi, prima fiindu-i donată de părinţi în 2005.
Viorel Balcan (PD-L) deţine acţiuni în valoare de 296.542 RON la S.C.  Drumuri şi Poduri SA Brăila şi a împrumutat un membru al familiei cu 160.000 de euro.

Ionuţ Bărbulescu (PD-L) şi-a mărit contul de la BCR cu 40.000 RON. Dacă la începutul anului avea un depozit de 60.000 RON, acum deputatul are 100.000 RON. Burnei Ion (PSD-PC) şi-a făcut în aceeaşi zi, pe 6 octombrie, trei depozite la bănci diferite din Piteşti, fiecare în valoare de 200.000 lei.

Deputatul Cornel Itu (PSD - PC)  deţine acţiuni la firma Mecsom SA Dej care a încheiat două contracte de lucrări cu primăria comunei Căşeiu unul în valoare de 46.410, iar celălalt - 16.530 lei. Tot două contracte de lucrări au fost încheiate în urma licitaţiilor deschise şi cu Palatul copiilor din Cluj în valoare de 69.914 lei, respectiv 321.604 lei, dar şi cu primăria comunei Minţiul Gherlii- 71.400 RON, şi primăria comunei Câţcău - 47.012 lei.

Adrian Ţuţuianu (PSD), proaspăt desemnat membru al conducerii Senatului anul acesta, are o casă de avocatură împreună cu doi asociaţI, firma încheind contracte cu diverse primării din judeţul Dâmboviţa, judeţul de baştină al senatorului. Nu mai puţin de 13 de contracte de consiliere juridică se regăsesc în declaraţia de interese a senatorului Ţuţuianu, sumele încasate pentru fiecare reprezentare în parte în câte un dosar încadrându-se între minimul 1300 lei +TVA şi maximul 2000 lei +TVA. Cele mai mari venituri din consilierea unor instituţii ale statului le-a primit casa de avocatură a lui Ţuţuianu de la Agenţia de Dezvoltare Sud-Muntenia din Călăraşi, cu care a încheait un contract de consiliere pe un an, în valoare totală de 48 000 lei. De la Asociaţia Biroul pentru Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria, Casa de avocatură a lui Ţuţuianu a primit pentru consilierea juridică din cursul acestui an suma totală de 14 400 euro.   

Fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, îşi trece în declaraţia de interese participaţia de 92,3% la firma Avi SRL din Craiova, firmă specializată în producerea de echipamente industriale  destinate celor mai variate domenii: industria constructoare de tramvaie, trenuri, metrouri . Este vorba despre producţia de piese folosite la întreţinerea sau repararea unor vehicule de transport public, precum autobuze, troleibuze, trenuri subterane sau supraterane. Presa a relatat în mod repetat despre faptul că firma lui Radu Berceanu avea legături de afaceri cu alte firme care aveau contracte cu instituţii din subordinea ministrului Berceanu, precum Metrorex, Poşta Română sau chiar CFR.

Firma de confecţii a senatoarei Sorina Plăcintă, fost ministru al Tineretului şi Sportului, a  avut anul trecut contracte cu diferite instituţii de stat, precum primăria Tg. Mureş, UM 02574, complexul energetic Craiova, complexul energetic Turceni, spitalul clinic Filantropia,  aeroportul Henri Coandă. Contractele au fost obţinute prin licitaţie, iar sumele au variat între 8000 lei şi 143 354 lei.


Frunda, contracte cu casele de asigurări de sănătate.
Gyorgy Frunda, senatorul care a luptat cel mai mult pentru secretizarea declaraţiilor de avere, se dovedeşte a avea mai multe firme în domeniul medical, deţinute împreună cu soţia, care au avut multiple contracte cu statul. Astfel, una dintre aceste firme, Ortoprofil Prod, unde Frunda declară că deţine 111 părţi sociale estimate la 4 milioane lei, a obţinut contracte pe termen de un an cu "casele judeţene de sănătate pentru furnizarea de dispozitive medicale" (Frunda nu specifică cu câte astfel de case), cu casele de asigurări de sănătate ale ministerului Apărării, MAI, autorităţii judecătoreşti, ministerului Transporturilor şi Turismului. La niciunul dintre aceste contracte Frunda nu menţionează valoarea contractelor, precizând doar că sumele sunt variabile, "în funcţie de numărul bolnavilor deserviţi". (Aniela Nine)


Geoană, ajutat de socrii. Roberta Anastase, aceeaşi avere
Mircea Geoană, preşedintele Senatului, a menţionat că părinţii soţiei sale au achitat taxele de şcolarizare pentru copii săi, Alexandru şi Ana Maria, în valoare fiecare de aproximativ 18 800 euro. Geoană şi-a vândut anul acesta, în iunie, automobilul Passat pentru suma de 6 000 euro, iar soţia sa declară că are 80% acţiuni la o firmă de arhitectură, estimate la 800 lei, plus 300 titluri la Banca Ţiriac estimate la 2799 lei. (Aniela Nine)

Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor a rămas, potrivit declaraţiei actualizate, cu aceeaşi avere din anii trecuţi, respectiv un teren şI o casă de vacanţă în Prahova din 1999, un autoturism Hyundai luat în leasing în 2007, bijuterii în valoare de 6500 de euro şI cinci conturi curente, cel mai mare în valoare de 36.696 de euro.



Marko Bela, scădere de drepturi de autor.
Liderul UDMR Marko Bela, declară că a primit drepturi de autor din Ungaria de doar 7500 HUF (113 lei) iar din România de 270 lei.  După ce în declaraţia de avere depusă în martie 2006, Marko Bela anunţa venituri din drepturi de autor de  90 000 lei şi 16 000 forinţi, în dezbaterea publică s-au ridicat semne de întrebare în legătură cu aceste venituri. În martie soţia sa a donat către Deak Sala Rebeka un apartament estimat la 41 000 euro. În declaraţia lui Marko Bela mai pare în 2010 un cont deschis la BCR , al cărui debit este de 25 809 lei. (Aniela Nine)


Premierul nu a mai pus bani deoparte
Premierul Emil Boc nu a mai reuşit să economisească niciun leu în ultimele cinci luni, după ce de la preluarea mandatului de prim-ministru a strâns constant câte 5.000 lei în fiecare semestru, dar şi-a achitat integral ratele pentru maşina achiziţionată în leasing, cu un contract scadent în acest an Ultima sa declaraţie de avere, semnată la 2 noiembrie, relevă că şeful Guvernului dispune pe cardurile bancare, cu valoarea la zi, de aceeaşi sumă ca în luna iunie, respectiv echivalentul a 70.000 lei. Până în luna iunie 2010 inclusiv, premierul preciza, prin declaraţiile de avere depuse semestrial în calitate de prim-ministru, că a economisit până la 5.000 lei. El a şi declarat în iulie 2009 că economiseşte pe card, în lei, iar când acumulează "o sumă", transferă banii într-un depozit bancar. Şeful Executivului mai deţine depozite bancare la BCR (117.000 lei), Banca Transilvania (30.000 lei), BRD (36.000 lei), Bancpost (5.000 lei), la care se adaugă alte economii de 11.000 euro şi 2.449 dolari la ING, BRD şi Bancpost. Noua declaraţie de avere a premierului nu indică nicio modificare a valorii la zi a conturilor bancare, dar nu mai face referire nici la contractul de leasing în valoare de 8.452 euro pentru un autoturism Peugeot, încheiat în 2007 şi scadent în 2010. În ceea ce priveşte salariile, premierul se referă în noua declaraţie de avere doar la remuneraţia totală încasată în intervalul ianuarie-aprilie, de 24.736 lei.


Ariton şi-a vândut maşina
Ministrul Economiei, Ion Ariton, şi-a vândut maşina, un autoturism Mercedes din 2008, potrivit declaraţiilor de avere şi interese depuse pe site-ul instituţiei pe care o conduce.
Faţă de declaraţia anterioară de avere, ministrul şi-a păstrat proprietăţile: un apartament de 47,2 metri pătraţi din Sibiu, moştenit în 2003, o casă de 257,4 metri pătraţi construită în 1999 împreună cu soţia sa Carmen şi o cabană de 28 de metri pătraţi în localitatea Sebeşu de Sus, construită tot cu soţia în 1994.În plus, mai deţine acţiuni la Banca Carpatica, în valoare de circa 48.000 de lei. Are datorii de 20.000 de euro către o persoană fizică, Ioan Gabriel Negrilă, credit care a fost contractat în 2009 şi care va ajunge la scadenţă anul viitor. La începutul mandatului de senator, în 15 decembrie 2008, Ariton avea un teren de 550 metri patraţi în Şura Mică, dar şi venituri mai mari din funcţia de prefect: 123.000 de lei faţă de cei 77.000 încasaţi în acest an din funţia de senator.


Ialomiţianu a cheltuit 9.000 de lei de pe card
Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Finanţelor, a cheltuit 9.000 de lei de pe cardul BCR, având la 1 noiembrie în cont puţin peste 10.000 de lei faţă de cei 19.000 de lei raportaţi în 14 iulie.
În rest, ministrul are intacte cele şase terenuri intravilane, în suprafaţă totală de 5.978 metri pătraţi, un apartament şi doua case, în oraşul Brasov şi Bran. Majoritatea terenurilor au fost moştenite de soţia sa Liliana, în vreme ce casa din Bran a fost câştigată printr-o sentinţă judecătorească.
Mai deţine şi patru tablouri cu "peisaje" în valoare de circa 38.000 de lei. Veniturile sale se menţin constante, circa 90.000 de lei din indemnizaţia de deputat şi salariul de profesor la Universitatea Transilvania din Braşov. Soţia sa câştigă alţi 90.000 de lei lunar din activitatea de membru în consiliile de administraţie la câteva firme şi din profesia de cenzor sau auditor financiar.
Declaraţia sa de pe site-ul Finanţelor nu este semnată. (Daniel Ionaşcu)


Predoiu a economisit 40.000 de euro
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, are aceeaşi situaţie privind proprietăţile imobiliare pe care le deţine în devălmăşie cu soţia. În ultimul an fiscal, ministrul Predoiu şi soţia lui nu au mai achiziţionat bijuterii, ceasuri, icoane, obiecte de artă, tablouri şi cărţi, sumele declarate rămânând aceleaşi ca şi anul trecut. Singurele modificări sunt cele privind conturile bancare, veniturile şi nivelul datoriilor. Astfel, faţă de declaraţia dată la 10 iunie 2009, veniturile ministrului justiţiei au crescut. Salariul de ministru s-a mărit cu 14.186 de lei, veniturile obţinute în urma activităţii din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii au crescut cu 5003 lei. Totodată ministrul a primit 243.980,4 euro în anul 2009 din preţul parţial al cesiunii părţilor sociale, faţă de 182.356 de euro cât a primit în anul 2008, sume trecute la "venituri din investiţii". A crescut şi venitul soţiei ministrului obţinut de la SCA Zamfirescu Racoţi Predoiu, de la 9.990 lei în 2008 la 12.335 lei în 2009.

La rubrica venituri din alte surse, ministrul Predoiu a făcut două precizări: una se referă la debitoarea Ioana Racoţi (423.633,6 euro) şi una priveşte un schimb valutar de 100.000 de euro pe piaţa monetară, soldul la până la 22 octombrie 2010 fiind de 131.174,12 dolari. Datoria ministrului către GE Money Romania (ex Domenia Credit) contractată în anul 2007 cu termen de scadenţă 2037 a scăzut de la 218.001,10 cât figura în declaraţia dată anul trecut, la 213.621,87 de euro. Din trei conturi la BRD câte avea anul trecut, ministrul Predoiu a rămas doar cu două. Dacă suma la cel în dolari a rămas neschimbată (6,44 dolari) la contul în lei banii s-au împuţinat de la 13.708 anul trecut la 93,98 anul acesta. Cele trei conturi la ING Bank pe care le deţinea Predoiu anul trecut în lei şi valută s-au transformat anul acesta într-unul singur, în lei suma din cont fiind de 2.650 de lei. Anul trecut ministrul avea la Raiffeisen Bank trei conturi curente, două în lei, totalizând 180.680 de lei, şi unul cui 129 de euro.  În declaraţia de anul acesta figurează doar cu un cont curent în lei de 1847,66 lei, cu un cont curent în euro în care deţine 2011,34 de euro. În plus ministrul apare cu un cont de economii în euro, în care s-au adunat 40.085,28 de euro. (Violeta Fotache)


Igaş: multe terenuri, trei case şi bijuterii de 7000 de euro
Noua declaraţie de avere a lui Connstantin Traian Igaş, din 18.10.2010 - instalat în funcţia de Ministru al Internelor la 27 septembrie 2010 - este aproape în totalitate aceeaşi cu cea din 9.06.2010. Potrivit declaraţiei de avere din 18 octombrie 2010, Constantin Traian Igaş deţine două terenuri agricole - unul dobândit în 2004, suprafaţa  un hectar + 1500 mp luciu apă, al cărui titular este împreună cu Angelica Igaş, soţia; celălalt teren agricol, cu suprafaţa de un hectar, trecut în declaraţia de avere ca fiind o moştenire din 1999; un teren intravilan de 900 mp cumpărat în 2008 şi  un luciu de apă cu o suprafaţă de 1500 mp, achiziţionat în 2004. La capitolul locuinţe, ca de altfel şi la capitolul terenuri, Igaş nu stă deloc rău. Astfel, proaspătul ministru de Interne se poate lăuda cu  un apartament în Arad de 48 de metri pătraţi, cumpărat în 1994 de soţia lui, Angelica, o  casă de locuit de 225 de metri pătraţi pe care a moştenit-o de la Igaş Contantin în 1999, în Pecica şi încă o casă în construcţie  tot în  comuna Pecica, de 100 mp, pe numele său şi al soţiei. Are două maşini, un Opel din 1995 şi un Volkswagen din 2000, bijuterii în valoare de 7.000 de euro, strânse între 1990-2009. De precizat că în declaraţia de avere completată în iunie, familia Igaş deţinea bijuterii în valoare de 10.000 de euro. Ministrul de Interne mai are trecut pe declaraţia de avere şi acţiuni de 200.000 de lei la firma S.C. Costello 2000 SRL şi jumătate din acţiunile de la firma SC Costelor Marcos SRL, în valoare de 200.000 de lei, comparativ cu vechea declaraţie de avere unde erau trecute acţiuni îm valoare de 250.000 de lei, atât pentru prima firmă, cât şi pentru cea de-a doua. În calitate de senator, a încasat un venit anual de 62.558 lei,  şi a mai  primit 9.600 de lei ca indemnizaţie de concediu pentru creşterea şi îngrijirea copilului. (Mara Răducanu)


Gabriel Oprea, ministrul cu şapte locuinţe
Potrivit ultimei declaraţii de avere din 29.10.2010, Gabriel Oprea continuă să se laude cu aceeaşi avere spectaculoasă. Schimbările sunt minime faţă de ceea ce acelaşi ministru Oprea completase în declaraţia din data de 14.06.2010. La capitolul terenuri, ministrul se poate lăuda cu un teren intravilan, deţinut din anul 2002-2005, cu o suprafaţă de 3245,58 mp. În 2008, mai achiziţionează două intravilane de 1000 mp, respectiv 950 mp.  De asemenea, Oprea deţine trei case de locuit, una de 817,92 mp, 2002-2005,cealaltă de  818 mp, construită în 1996, respectiv 2006. Mai sunt trecute şi trei apartamente în Bucureşti, deţinute din 1993 două, plus unul  achiziţionat în 2006, un spaţiu comercial de producţie, în 1994, cu o suprafaţă de 74,16 mp, o casă de vacanţă din 2002, de la Predeal şi una în Bucureşti din 2001. La capitolul autoturisme, ministrul declară un Volswagen, din 2006 şi un Mercedes- Benz  din 2007.Gabriel Oprea are bijuterii şi obiecte de artă în valoare de 60 de mii de euro. În calitate de deputat, Oprea a câştigat un venit anual de 56.884 de lei, iar ca profesor universitar la Academia Naţională "Mihai Viteazul", 27.016 lei. (Mara Răducanu)


Botiş nu "a progresat" în ultimele 5 luni
Ministrul Muncii, Ioan Nelu Botiş, este proprietar al unui teren intravilan, de 1.929 metri pătraţi, cumpărat în 2004 în judeţul Cluj, al unei case de 390 de metri pătraţi şi al unui spaţiu comercial de 836 de metri pătraţi, în municipiul Bistriţa. Potrivit declaraţiilor de avere şi de interese, depuse la 2 iunie 2010, familia Botiş deţine tablouri estimate la 3.000 de euro, dobândite în 2007, iar soţia ministrului este acţionar unic al unei societăşi comerciale (SC Mobil Construct SRL) care i-a adus venituri şi dividende în valoare cumulată de 210.000 lei.
Veniturile anuale ale familiei Botiş erau completate de indemnizaţia de parlamentar a actualului ministru, în valoare de 58.473 de lei, şi de alte 22.200 de lei care provin de la Universitatea Tehnică din Cluj, ca rezultat al activităţii de doctorand a soţiei demnitarului. Ministrul Botiş are şi un credit în valoare de 50.000 de lei, contractat în 2006 şi scadent în 2020, la BRD. Cei doi copii ai ministrului primesc annual o alo caţie de 504 lei fiecare. Declaraţia de avere din 27.10.2010 este neschimbată faţă de cea din 2 iunie. (Diana Scarlat)


Funeriu- economii în euro, yeni şi lei
 Ministrul Educaţiei, Petru Daniel Funeriu, avea la 20 decembrie 2009 un apartament la Strasbourg şi un altul în Bucureşti şi trei maşini, dintre care două Jaguar şi un Audi A6. Conform declaraţiei de avere depuse de Funeriu în calitate de candidat pentru un fotoliu de europarlamentar la alegerile din 2009, Funeriu avea în conturi sau fonduri de investiţii suma de 135.000 de euro, 25.000 de dolari şi un milion de yeni japonezi şi bijuterii de zece mii de euro. Funeriu a încasat bani în calitatea sa de cercetător ştiinţific, iar soţia lui a avut, în anul fiscal 2008, venituri de o mie de euro, ca profesoară de balet. Alţi 80.000 de euro i-au revenit Sandrei Funeriu din dividende, în calitatea sa de acţionar la o companie din Strasbourg. Conform declaraţiei de avere din 3.10.2010, Funeriu are aceleaşi proprietăţi mobile şi imobile, şi conturi în euro în valoare totală de 208.939 euro, 24.738 USD, 1.258.130 Yeni şi 26.725 lei. El a economisit 73.000 de euro, 258.000 de Yeni şi 26.725 de lei în ultimul an. (Diana Scarlat)


Boagiu şi Borbely şi-au schimbat maşinile
Potrivit declaraţiei de avere de pe site-ul Ministerul Transporturilor completată în septembrie 2010, Anca Boagiu deţine două proprietăţi şi o maşină, dar şi bijuterii, icoane şi colecţii de artă în valoare totală de 42 000 euro. Ministrul Transporturilor mai are datorii în valoare de 40 000 de euro către o persoană fizică şi alte 285 000 lei către o bancă. Faţă de declaraţia depusă în 2008, aflată pe site-ul Camerei Deputaţilor, Anca Boagiu a schimbat doar maşina. Kelemen Hunor, ministrul Culturii nu deţine case sau maşini. Între declaraţia depusă în luna iunie pe site-ul Ministerului Culturii şi cea din Camera Deputaţilor de luna trecută nu s-a schimbat mare lucru. Ministrul a reuşit să economisească ceva bani, în jur de 16 000 ron. Mai mult, Kelemen Hunor a renunţat, potrivit noi declaraţii de avere la acţiunile deţinute la Medianet SRL în valoare de 180 ron.     

Laszlo Borbely, ministrul Mediului, nu şi-a actualizat declaraţia de avere. În 2009, el deţinea, potrivit declaraţiei de avere postate pe site-ul Camerei Deputaţilor, un autoturism W Passat. În iunie acest an, declaraţia aflată pe site-ul ministerului arată că Laszlo Borbely a schimbat Passat-ul  cu un Lexus, vânzând atât vechiul autorurism, cât şi o casă moştenire de la părinţi. Faţă de 2009, ministrul a reuşit să economisească mai mulţi bani, depunând în conturile deschise la două dintre bănci în jur de 25 000 ron şi 20 000 de euro. (Iulia Barbu)

×
Subiecte în articol: observator