x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Inima elevei olimpice bate singură. Fata de 13 ani, aflată în tabără la Buşteni, a căzut de la etajul trei al cabanei unde era cazată

Inima elevei olimpice bate singură. Fata de 13 ani, aflată în tabără la Buşteni, a căzut de la etajul trei al cabanei unde era cazată

08 Ian 2013   •   11:10
Inima elevei olimpice bate singură. Fata de 13 ani, aflată în tabără la Buşteni, a căzut de la etajul trei al cabanei unde era cazată
UPDATE 19:09 - Inima elevei care a căzut de la etajul unei vile din Buşteni bate singură, după mai multe ore în care medicii de la spitalul din Sinaia i-au făcut masaj cardiac extern.
 
Directorul medical al Spitalului Orăşenesc Sinaia, medicul Constantin Roman Tămăduianu, a declarat că fata respiră în continuare cu ajutorul unui aparat, dar că inima ei bate acum singură, medicii renunţând la masajul cardiac extern.
 
Timp de mai multe ore inima fetei a bătut susţinută de masajul cardiac extern făcut de medicii de la SMURD şi de cei de la centrul de primiri urgenţe al spitalului.
 
De asemenea, medicii din Sinaia au reuşit să crească temperatura corpului fetei la aproximativ 31 de grade, cu peste zece grade în plus faţă de cât avea fata în momentul în care a fost găsită.
 
Directorul medical al Spitalului din Sinaia a mai declarat că pacienta este asistată în permanenţă de trei medici, între care un specialist în terapie intensivă şi doi specialişti în medicina de urgenţă.
 
Fata va fi transportată la o unitate sanitară din Bucureşti doar în momentul în care transportul nu va prezenta vreun risc pentru viaţa ei.
 
Familia fetei se află la spitalul din Sinaia, au declarat surse din unitatea sanitară, conform Mediafax.

UPDATE 12:48
- Şeful Inspectoratului şcolar Judeţean Prahova, Horia Toma, a declarat că tabăra de matematică era organizată de o asociaţie nonprofit, fără a avea niciun fel de autorizaţie de la Ministerul Educaţiei. Toma a mai spus că, din informaţile pe care le are de la Poliţie Buşteni şi de la Poliţie Judeţeană, copiii aflaţi în acea tabără ar fi fost însoţiţi de un singur profesor pensionar.

Eleva era cazată, din 3 ianuarie, alături de alţi aproximativ 15 copii olimpici, la Centrul de Pregătire pentru Personalul din Industrie, aflat în subordinea Ministerului Economiei. Potrivit unor surse din interiorul taberei, citate de mediafax.ro, grupul era format din aproximativ 15 elevi.

................

O elevă în vârstă de 13 ani se află în stare critică după ce a căzut de la etajul trei al cabanei unde era cazată. Fata este din Bucureşti şi se afla în tabără, la Buşteni. Incidentul s-a petrecut în această dimineaţă, în jurul orei 7.00. Minora a fost găsită de colegi, care au anunţat personalul de pază, ulterior fiind anuţat şi serviciul de urgenţă 112.

"La preluare era în stare foarte gravă, într-o stare de hipotermie severă. A fost transportată la spitalul din Sinaia. Este în stare critică. Fata a stat multe ore în zăpadă. Are şanse minime de supravieţuire", a declarat Daniel Nicolae, director mediacl Ambulanţa Prahova.

Ştire în curs de actualizare

×