x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Elevii din două clase au fost eliminaţi de la bacalaureat

Elevii din două clase au fost eliminaţi de la bacalaureat

29 Aug 2013   •   10:48
Elevii din două clase au fost eliminaţi de la bacalaureat
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat joi, la Sibiu, că elevii din două săli de clasă, din centre diferite, au fost eliminaţi de la bacalaureat, în urma înregistrărilor de pe castele video, informează agerpres.ro.

"În dimineaţa aceasta am primit un mesaj de la un inspector şcolar general în care îmi spunea că în urma verificărilor unor casete, înregistrările din timpul probei, s-a constatat că în două săli de clasă s-a fraudat. Prin urmare, în acest moment, când noi discutăm, se fac actele pentru eliminarea în bloc a elevilor din două săli de clasă din două centre de examen diferite", a declarat ministrul Educaţiei.

Acesta a mai precizat că de luni până joi au fost eliminaţi din examenul de bacalaureat peste 100 de elevi.

Ministrul Educaţiei Naţionale dezbate joi, cu profesorii de la Sibiu, proiectul "Strategiei anticorupţiei în educaţie 2013-2015", întâlnire organizată în Sala de Şedinţe a Consiliului Judeţean, de către Inspectoratul Judeţean Şcolar.

Deja în această strategie s-a decis ca elevii care susţin examenul de bacalaureat să fie supravegheaţi video, a anunţat joi, la Sibiu, Alexandru Cumpănaşu, directorul Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei.

La dezbaterea pe educaţie de la Sibiu mai sunt prezenţi însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA în România, Duane Butcher şi Bogdan Licu, prim adjunct al procurorului general al României.  

×
Subiecte în articol: bacalaureat toamna remus pricopie