x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Elevii de la clasele a VIII-a și a XII-a vor reveni la școală între 2 și 12 iunie

Elevii de la clasele a VIII-a și a XII-a vor reveni la școală între 2 și 12 iunie

27 Apr 2020   •   14:38
Elevii de la clasele a VIII-a și a XII-a vor reveni la școală între 2 și 12 iunie

Elevii din anii terminali vor putea reveni la școală între 2 și 12 iunie pentru a se pregăti pentru examenele naționale, a declarat președintele Klaus Iohannis, în cadrul unei declarații de presă la Palatul Cotroceni. Pentru restul elevilor, continuă formele de învățământ la distanță.

„S-a decis ca pentru majoritatea elevilor, grădinițele, școlile și universitățile să nu se mai deschidă. Anul școlar se va termina pe 12 iunie. Până atunci, vor continua formele de învățământ la distanță. Pentru ei, școlile se vor deschide în septembrie, odată cu noul an școlar.”, a declarat șeful statului.

Astfel, doar elevii de la clasele a VIII-a și a XII-a vor reveni la școală în perioada 2 – 12 iunie pentru a se pregăti pentru examenele finale.

„Elevii din anii terminali vor putea reveni la școală între 2 și 12 iunie, pentru a se pregăti pentru examenele naționale. În această situație, normele de distanțare pot fi respectate. Vor fi maximum 10 elevi în clasă și vor sta câte două – trei ore pentru a se pregăti pentru examene. Examenele se vor organiza așa cum a fost stabilit din capul locului, însă cu respectarea unor restricții.”, a informat președintele Iohannis.

Șeful statului a mai menționat că deși școlile nu se deschid, „se continuă învățământul la distanță, iar situația școlară se încheie”.

„Anul școlar se va încheia. Trebuie să evităm riscuri majore. În școlile noastre nu este posibilă distanțarea între elevi nici dacă ar merge în mai multe ture. Deci s-a renunțat la deschiderea școlilor.”, a declarat Klaus Iohannis.

×