x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Din cauza ceţii dense, un elicopter SMURD a aterizat de urgenţă în zona stadionului 'Nicolae Dobrin' din Piteşti

Din cauza ceţii dense, un elicopter SMURD a aterizat de urgenţă în zona stadionului 'Nicolae Dobrin' din Piteşti

06 Feb 2014   •   19:33
Din cauza ceţii dense, un elicopter SMURD a aterizat de urgenţă în zona stadionului 'Nicolae Dobrin' din Piteşti

Un elicopter SMURD a făcut joi două curse până la Piteşti, deşi trebuia să ajungă la Bucureşti cu doi pacienţi. Din cauza ceţii care reducea vizibilitatea la Bucureşti, elicopterul a aterizat în zona stadionului 'Nicolae Dobrin' din Piteşti, unde s-a făcut transferul pacienţilor - unul din Motru şi cel de-al doilea din Târgu Jiu - în ambulanţe.

'Este vorba de doi pacienţi cu infarct miocardic, de 40 şi respectiv 38 de ani. (...) Ambele solicitări au fost făcute de către SMURD Craiova. (...) Am înţeles că la Bucureşti erau probleme cu ceaţa, acum urmează să se întunece şi probabil au considerat că este mai sigur să procedeze în acest mod', a declarat pentru AGERPRES directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş, doctor Luminiţa Paul.

Pilotul elicopterului a declarat, după prima aterizare, că zborul până la Piteşti a decurs în condiţii bune, decizia de a nu continua deplasarea către Bucureşti fiind luată pentru a nu pune în pericol viaţa pacientului şi a personalului medical.

×
Subiecte în articol: elicopter smurd aterizare urgenta piteşti