Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
A iesit pentru totdeauna din scena in momentul in care trebuia sa joace in reprezentatia de ieri cu "Aniversarea", la Teatrul Nottara, acolo unde interpreta, in aceasta stagiune, personaje in sase spectacole. Emil Hossu a murit in holul salii "George Constantin" (Studio), decesul fiind declarat in jurul orei 19:15, cand spectatorii urmau sa intre si sa-si ocupe lucurile.
Venise cu o ora inainte de inceperea spectacolului, asa cum facea de obicei. I s-a facut rau. Alaturi de el erau colegi care jucau in "Aniversarea", printre care si sotia sa, actrita Catrinel Dumitrescu.
Medicii nu l-au putut salva, desi au incercat zeci de minute sa-l resusciteze. In ultimele zile s-ar fi simtit rau, il durea umarul. Emil Hossu parea un om sanatos. Juca in "Omul hazardului", "Doi pe o banca", "Clipe de viata", "Nu vorbiti cu actorii", "De trei ori dragoste" si "Aniversarea". La sfarsitul anului trecut era aniversat de trupa, cu prilejul celor 70 de ani de viata. I-au cantat spectatorii "La multi ani", acum publicul venit la "Aniversarea" nu a putut decat sa pastreze un moment de reculegere. El raspundea atunci la replica colegilor ca nu-si arata varsta. "Nu o arat, dar, uneori, o simt. Pe unde am lucrat, chiar si la filmari, am avut insa grija sa fac o atmosfera placuta, fara incrancenari... Nu pot sa lucrez intr-un loc unde nu ma simt bine. Teatrul Nottara este a doua mea casa. Colegii mei de toate varstele sunt prietenii mei... Numai asa ne pastram vigoarea, adica tineretea", spunea Milu, asa cum il dezmierdau prietenii.
La Nottara a venit in 1966, la un an dupa ce terminase facultatea. In acelasi an jucase in "Petru Rares", dar s-a angajat aici doi ani mai tarziu. Avea modele, colegi din generatia lui George Constantin, a lui Amza Pellea...
Despre iubita sa sotie afirma: "... eu si Catrinel ne completam, de obicei, pentru ca suntem foarte mult timp impreuna, chiar si in vacanta".
Acum a parasit-o.
Filmele lui Hossu
Din 1967, Emil Hossu a jucat in foarte multe filme, dar si in spectacole radiofonice. Cariera sa cinematografica include intre altele "Triunghiul Mortii" (1999), "Une mère comme on n'en fait plus" (1997), "Punctul zero" (1996), "Straniul paradis" (1995), "Cel mai iubit dintre pamanteni" (1993), "Liceenii in alerta" (1993), "Oglinda" (1993), "Balanta" (1992), "Harababura" (1990), "Un Studio in cautarea unei vedete" (1988), "Sa-ti vorbesc despre mine" (1987), "Cale libera" (1986), "Totul se plateste" (1986), "Noi, cei din linia intai" (1985), "Secretul lui Nemesis" (1985), "Vara sentimentala" (1985), "Eroii n-au varsta" (1984), "Secretul lui Bachus" (1984), "Sosesc pasarile calatoare" (1984), "Convoiul" (1981), "Buna seara, Irina" (1980), "Iarna bobocilor" (1977), "Regasirea" (1977), "Decolarea" (1971) etc.
"Profesia mea inca ma ajuta sa-mi pastrez dragul de viata"
"In ultima perioada, din punct de vedere profesional ma consider destul de rasfatat in sensul ca am de lucru, ceea ce este extrem de important in viata unui actor. Farmecul profesiei este ca exista varsta atat pentru Romeo, cat si pentru Regele Lear, ca sa luam doar doua exemple. Actoria nu are varsta, poate sa existe cata vreme esti in plenitudinea fortelor, cata vreme si ratiunea si energia iti permit sa urci pe scena pentru a transmite un mesaj. Din punctul acesta de vedere este perfect. La fel si din punctul de vedere al vietii de familie. Doar social ma ating niste nemultumiri care tin de demnitatea umana pe care le regasesc tot mai rasfirate si mi se pare nedrept sa primesc dispozitii si sfaturi de la oameni total lipsiti de competenta si din punct de vedere intelectual, al experientei de viata, dar si moral. Aceasta este parerea mea, este ceea ce ma intristeaza intr-o perioada in care as avea dreptul la un apus senin, dar optimistul din mine incearca sa regaseasca un suport pentru ce va fi. In rest, am avut colaborari, chiar m-am intors dintr-un turneu absolut minunat, zece zile la Londra, cu spectacolul «Aniversarea», de Thomas Vinterberg si Mogens Rukov, in regia lui Vlad Massaci, ceea ce este o premiera, asa am inteles de la cei de la Institutul Cultural din Londra cu care am colaborat. Teatrul romanesc a revenit dupa multi ani pe scena londoneza, la Barbican Centre, cea mai mare institutie britanica dedicata artei si culturii internationale. Am avut sali pline cu spectatori, au fost romani, dar au fost si multi englezi, sper eu ca s-a facut o propaganda culturala de foarte buna calitate. Ceea ce ma face sa fiu inca o data mandru ca am ales aceasta profesie si care, desi vorbeam de niste nemultumiri, inca ma ajuta sa-mi pastrez dragul de viata. Am sansa unor oameni apropiati de foarte buna calitate, asa cum am si multe deceptii vizavi de ceea ce vorbeam altadata numind coloana vertebrala. Ma felicit pentru ca am dat de trei ori la teatru, desi eram student la ASE. Si atunci influentau foarte tare conditiile politice mersul adolescentului in viata, iar eu am insistat sa fac ceea ce-mi doream foarte tare si am reusit. Asa am avut marea sansa sa colaborez cu artisti uriasi fie la teatrul radiofonic, fie pe scena, pe scandura. Ma gandesc la cei din generatia de aur a lui George Constantin, Victor Rebengiuc, Mircea Albulescu si Sanda Toma, dar si a generatiilor unor monstri sacri precum George Calboreanu, Stefan Ciubotarasu, Irina Rachiteanu, Emil Botta, actori carora nu visam sa le fiu prin preajma si totusi mi s-a intamplat. Acestea sunt lucruri pe care
le-am realizat si pentru care sunt satisfacut de optiunea mea. Nemultumirea pleaca poate dintr-o superficialitate chiar in a selecta relatiile umane de multe ori. M-am considerat, cred, si poate ca nu gresesc, prietenos si cand trebuia, si cand nu trebuia. Eu si Catrinel am fost pana de curand posesorii unui caine, Alun. Acum suntem posesorii a doi caini, pentru ca in viata noastra a intrat o maidaneza pe nume Lizuca. Avea niste probleme la picioare, am luat-o sub obladuirea noastra si este jucaria lui Alun si in acelasi timp a noastra. Impreuna cu fiul meu, care il are pe Farouk, cainele lui labrador, avem acest dialog cu animalele, care ne imbogateste viata si legatura cu natura chiar in aceasta Capitala plina de asfalt. Sunt drumuri in Herastrau pe care le face Catrinel dimineata si pe care atunci cand ea este ocupata le mai fac si eu. Acestea sunt lucrurile care noua ne fac bine."
Emil Hossu - Jurnalul National, 24 noiembrie 2011
Dorina Lazar: "Nu stiu cum sunt asezate stelele. Nici nu e ingropat Tudor Marascu si vad ca a murit Emil Hossu. Faceam parte din aceeasi generatie (...). Dorinta suprema a unui actor e sa moara pe scena. Dumnezeu cred ca l-a iubit foarte tare. L-a luat repede, fara boala. Nu a lasat in urma lui decat iubire si regrete".
Sebastian Papaiani: "Ce pot sa spun, moartea te surprinde uneori, surprinde si victime si ii surprinde si pe cei din jurul ei. Sunt atat de tulnicit, sa spun asa. Nu inteleg. Si cand esti aproape de un om cum a fost Milu, cand il cunosti, cand ai lucrat cu el, cand ai facut filme, disparitia lui, pentru cei care l-au cunoscut, este ca si cum s-a rupt ceva din mine, s-a desprins. Imi este extrem de greu sa mai spun ceva acum".
Vladimir Gaitan: "Milica, Milica al nostru s-a dus. Era prietenul meu bun si drag. Sunt intors pe dos, nu ma asteptam. Era ultimul lucru la care ma puteam gandi. Era ultimul om pe care mi-as fi dorit sa-l pierd. Mi-a fost un prieten foarte drag, am jucat impreuna si la Nottara si in multe filme".
"El era foarte verde, era un maramuresean frumos, fara semne ca ar fi ceva. Dar asta ne este viata. Avem o generatie care ne-am cam facut datoria, usor, usor ne retragem".
