x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Emilia, ultimul zbor: o gâscă urmărită prin satelit a fost braconată în România

Emilia, ultimul zbor: o gâscă urmărită prin satelit a fost braconată în România

de L. Budin    |    27 Ian 2020   •   11:52
Emilia, ultimul zbor: o gâscă urmărită prin satelit a fost braconată în România

La 30 de ani de la revoluţie, românii au evoluat de la stadul de mâncători de lebede la cel de braconieri de gâşte ocrotite prin lege. Anul acesta, cel puţin o astfel de pasăre, monitorizată în cadrul unui proiect internaţional de urmărire a rutei de migraţie şi de conservare a speciei, a fost vânată pe teritoriul României.

 

La sfârşitul lui noiembrie anul trecut, Emilia intra pe teritoriul României. Făcea parte dintr-un lot de zece gâşte cu gât roşu, în cadrul unui proiect internaţional. Toate păsările fuseseră dotate cu emiţătoare prin satelit şi lăsate apoi în libertate. O ocazie unică pentru ca biologii să le urmărească apoi rutele de migraţie, popasurile, locurile preferate de iernat din România şi Bulgaria - şi, punând cap la cap toate informaţiile, să afle care sunt modalităţile pentru a le proteja mai bine.

În cele 9 luni cât a purtat emiţătorul, Emilia a zburat peste 10.000 de kilometri şi a furnizat informaţii preţioase. „A cuibărit pe valea râului Pyasina din Siberia, a zburat prin cele mai dure locuri de pe ruta de migrație – și-a petrecut mare parte din toamnă în Kazahstan, în plin sezon de vânătoare”, stă scris pe site-ul Societăţii Ornitologice Române (SOR). „Pe 21 noiembrie, a ajuns în România. Aici a mai trăit două luni”.

 

Resturile, la câine

La nivel mondial, mai există circa 50.000 de exemplare de gâşte cu gât roşu, deşi e posibil ca numărul real să fie mult mai mic. În scop ştiinţific, Emilia a fost capturată de ornitologi pe 15 mai 2019. A fost dotată cu inele metalice și color, a primit un emițător GPS-GSM şi apoi a fost lăsată liberă. Avea să fie ultimul ei zbor.

Pe 15 ianuarie anul aceasta, semnalele pe care emiţătorul Emiliei le transmitea din 30 în 30 de minute arătau că pasărea se află în curtea unei case din judeţul Brăila. O zi mai târziu, biologi români şi bulgari (de la SOR şi Bulgarian Society for Protection of Birds), reprezentanţi ai AGVPS, comisari ai Gărzii de Mediu şi poliţişti au ajuns la locul faptei. Lângă cuşca câinelui, au fost găsite şi emiţătorul, şi inelele ornitologice, şi resturile jumulite ale Emiliei.

 

Adio, Alexa şi Serghei

Stăpânul casei dă vina pe căţeii lui: cică pasărea ar fi fost ucisă de patrupezi. Datele trimise de satelit şi observaţiile de la faţa locului arată altceva: un traseu atipic al păsării în ultima ei zi, faptul că emiţătorul şi inelele ornitologice au fost scoase cu atenţie de pe corpul gâştei, fără să prezinte urme de dinţi de căţel. Prin urmare, Emilia a fost braconată înainte de a ajunge în gospodăria unde au găsit-o autorităţile. Poliția Județului Brăila investighează cazul.

E posibil ca Emilia să nu fi fost singura victimă a braconajului. O altă gâscă cu gât roşu, Alexa, a reuşit şi ea să ajungă la iernat în România. În luna decembrie, emiţătorul ei a transmis semnale doar dintr-un singur punct, de pe un teren arabil, ceea ce indica o problemă. La faţa locului, echipa de biologi a găsit doar transmiţătorul. Unei alte păsări monitorizate, Serghei, i s-a pierdut urma pe 17 decembrie, la Balta Albă –  care este o arie naturală protejată. Specialiştii nu au mai găsit nici pasărea, nici emiţătorul, dar au depistat în zonă rămăşiţele unei alte gâşte cu gât roşu.

 

Braconajul, pedepse sporite

Pierderea acestor păsări monitorizate arată că e nevoie să se ia urgent o serie de măsuri, arată specialiştii SOR: înăsprirea pedepselor pentru braconaj (indiferent că este vorba de păsări, pești sau mamifere), prezenţa în teren a organelor cu atribuţii de control, interzicerea vânătorii de gâște sălbatice admise la vânătoare la o distanță mai mică de 300 de metri de lacurile unde acestea vin la somn, instruirea periodică a participanților la partidele de vânătoare cu privire la legislația în vigoare și la identificarea speciilor protejate, transparentizarea cotelor de vânătoare realizate și stabilirea de cote individuale.

 

Proiectul „Life for Safe Flight” implică organizații din toate țările aflate pe ruta de migrație a gâștelor cu gâtul roșu – Rusia, Kazahstan, Ucraina, România, Bulgaria. În România sunt implicate Societatea Ornitologică Română (SOR), AGVPS, Ministerul Mediului, Parcul Natural Balta Mică a Brăilei.

 

Credit foto: SOR, www.savebranta.org

×