x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Emoţiile BAC-ului

Emoţiile BAC-ului

de Diana Scarlat    |    06 Iul 2008   •   00:00
Emoţiile BAC-ului

Aproximativ 230.000 de elevi români au trăit ieri emoţii puternice, în aşteptarea rezultatelor examenului de Bacalaureat. Notele au fost afişate pînă la ora 16:00 la toate liceele din ţară.

Aproximativ 230.000 de elevi români au trăit ieri emoţii puternice, în aşteptarea rezultatelor examenului de Bacalaureat. Notele au fost afişate pînă la ora 16:00 la toate liceele din ţară.

 
Rezultatele au adus bucurie pentru unii şi lacrimi de tristeţe pentru alţii. Mulţi dintre elevi s-au considerat nedreptăţiţi de notele obţinute şi au depus contestaţii imediat după afişarea notelor, pînă aseară, la ora 20:00. Soluţionarea acestora se va face în perioada 7-8 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate cel tîrziu la 9 iulie.

 
EXAMENE “CU CÎNTEC”. BAC-ul din acest an a fost mai controversat ca niciodată. Faţă de anul trecut, cînd au fost excluşi 117 elevi de la examen, numărul elevilor eliminaţi s-a dublat, ajungînd la 247. Din scandalul legat de copiatul la examene ne-am ales şi cu o nouă “vedetă”, deja celebrul profesor Gheorghe Rădulescu. El a cerut demisia ministrului Educaţiei, Cristian Adomniţei, a secretarului de stat Zvetlana Preoteasa şi a inspectorului general Stelian Fedorca pentru neregulile din acest an de la examenul de Bacalaureat. I-a acuzat şi pentru existenţa “manualelor de copiat la BAC”, cele care, în opinia sa, determină elevii să nu mai înveţe. Rădulescu a promis că îi va da în judecată pe cei trei pentru că, în loc de răspuns la acuzaţii, a primit un comunicat nesemnat de la minister.

 

×
Subiecte în articol: observator