x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Epava avionului prăbuşit în Apuseni va fi tăiată în bucăţi, în vederea expertizei

Epava avionului prăbuşit în Apuseni va fi tăiată în bucăţi, în vederea expertizei

22 Ian 2014   •   14:28
Epava avionului prăbuşit în Apuseni va fi tăiată în bucăţi, în vederea expertizei

Procedurile de recuperare a epavei avionului prăbuşit în Munţii Apuseni au început miercuri, la locul accidentului aflându-se inspectori specialişti în aviaţie, care continuă cercetările şi stabilesc detaliile pentru această operaţiune.

Procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, a declarat, conform Mediafax, că, în funcţie de condiţiile meteorologice, se va stabili cum va fi recuperată epava avionului din zona în care s-a produs accidentul.

Potrivit acestuia, ulterior, epava avionului va fi dusă într-un loc unde va fi studiată de inspectorii specializaţi care vor redacta raportul privind acest caz.

Surse apropiate anchetei au declarat că epava avionului va fi tăiată în bucăţi şi transportată de pe munte cu tractoare, iar la această operaţiune vor ajuta şi localnicii din zonă, împreună cu reprezentanţii Primăriei Horea.

Conform aceloraşi surse, întreaga operaţiune va fi monitorizată de inspectorii specialişti în aeronautică şi de procurorii care instrumentează cazul.

La această oră, în zona unde s-a produs accidentul este ceaţă, vizibilitatea fiind redusă la aproximativ 40 de metri. Pe parcursul nopţii de marţi spre miercuri epava avionului prăbuşit în Munţii Apuseni a fost păzită de jandarmi.

×