x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, la 20 de ani

Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, la 20 de ani

de Carmen Anghel    |    18 Sep 2014   •   15:40
Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, la 20 de ani

Românii din Harghita şi Covasna, dar şi din alte zone ale României sărbătoresc zilele acestea 20 de ani de la înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei. În perioada 19-21 septembrie, la Miercurea-Ciuc, se desfăşoară Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizaţie”, ediţia a XX-a.

Vor fi multe întâlniri între fraţii români, se vor prezenta multe studii despre istoria noastră şi unele dintre cele mai mari personalităţi ale noastre. Iată câteva dintre titlurile comunicărilor: „Despre semne şi simboluri în munţii din Carpaţii Răsăriteni”, „Constantin Brancoveanu şi Braşovul”, „Episcopul Andrei Şaguna dorit „rege” la 1848 şi salvator de la moarte a mii de români la 1849”, „Istoria ca idestructibilitate a fiinţei româneşti în scrierile Patriarhului Elie Miron Cristea” , „Exponenţi ai clerului din Banat şi contribuţia lor la întregirea neamului”, „Aspecte privind biserica românească din Covasna şi Harghita după al II-lea război mondial”, „Referiri la evenimente şi locuri privind înfiinţarea Eparhiei Covasnei şi Harghitei, alegerea, hirotonirea înscăunarea şi ridicarea la rang de arhiepiscop a IPS Ioan Selejan” şi multe altele. Multe dintre întâlniri vor fi conduse chiar de  IPS Ioan Selejan.

Sâmbătă, 20 septembrie, se vernisează expoziţia „Constantin Brâncoveanu – 300 de ani de la martiriu”, la Muzeul Oltului şi Mureşului Superior.

Sunt trei zile în care se va vorbi despre România şi despre români, cu dragoste.

×