x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Europa ne da primul avertisment

Europa ne da primul avertisment

10 Iun 2005   •   00:00

Comisia Europeana a trimis la Bucuresti si la Sofia cate o scrisoare de avertizare, semn ca reformele necesare aderarii inregistreaza serioase ramaneri in urma.

  • de IRINA CRISTEA
  • OBSERVATOR
  • O prima scrisoare de avertizare din partea Comisiei Europene a sosit la Bucuresti si la Sofia, asa cum era anuntat inca de la inceputul lunii trecute, "destinatarul" scrisorii fiind Ministerul Integrarii Europene.

    Scrisoarea de avertizare timpurie este un mecanism de care dispune Comisia Europeana pentru a atentiona statele candidate sau membre ca inregistreaza abateri sau intarzieri in ce priveste buna aplicare a normelor comunitare.

    In cazul Romaniei, domeniile in care comisia a sesizat intarzieri sunt: justitia si afacerile interne, indeosebi lupta impotriva coruptiei si controlul frontierelor, concurenta, mediul, impozitarea, agricultura, proprietatea intelectuala si achizitiile publice. "Comisia a constatat intarzieri in aceste domenii in urma analizarii tabelelor de monitorizare a Romaniei si a considerat ca este potrivit sa atraga atentia, pentru ca Guvernul sa se concentreze mai mult asupra lor", a confirmat, pentru Jurnalul National, ministrul Integrarii Europene, Ene Dinga. Atentionarea comisiei este cu atat mai importanta, cu cat neindeplinirea angajamentelor in ceea ce priveste justitia si afacerile interne si concurenta poate atrage activarea clauzei de amanare cu un an a aderarii. Interesul autoritatilor romane este sa evite ca raportul de monitorizare publicat de comisie in aceasta toamna sa includa un paragraf in care Executivul Uniunii sa recomande amanarea aderarii.

    CALM. "Aceasta scrisoare este un mecanism pur tehnic, de rutina, si o abordam ca pe o forma de colaborare, cu calm si responsabilitate", a explicat Dinga. Potrivit ministrului, comisia cere Guvernului sa se concentreze mai mult asupra implementarii masurilor si legilor. "Vor rezultate mai ales in justitie si in lupta impotriva coruptiei, cu cazuri concrete de mare coruptie rezolvate." Observatii numeroase s-au facut si in domeniul agriculturii, legate mai ales de intarzierile la crotalierea animalelor, asigurarea posturilor de control sanitar-veterinar, fotografierea terenurilor agrare pentru a se putea asigura subventionarea directa a fermierilor incepand din 2007.

    ×
    Subiecte în articol: observator