x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Evadare de doar 35 de minute, la un penitenciar din Tulcea

Evadare de doar 35 de minute, la un penitenciar din Tulcea

20 Ian 2016   •   20:00
Evadare de doar 35 de minute, la un penitenciar din Tulcea
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Intact Images

Un adolescent arestat preventiv pentru fapte de tâlhărie a evadat, miercuri, din Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă (PRMS) din Tulcea pentru circa 35 de minute, după ce a sărit gardul instituţiei.

'Adolescentul care nu este custodiat de instituţia noastră, el aflându-se doar în tranzit la PRMS, a sărit gardul instituţiei în jurul orei 16.45 şi a fost reţinut în jurul orei 17.20', a declarat, pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al PRMS, inspectorul principal Ionuţ Rotaru.

Tânărul, potrivit sursei, urma să fie prezentat judecătorului de caz pentru audiere, însă acum pe lângă pedeapsa pe care o riscă pentru comiterea faptelor de tâlhărie, urmează să primească şi o sancţiune suplimentară.

Conducerea PRMS Tulcea a început o anchetă administrativă pentru a afla modalitatea în care adolescentul a sărit gardul instituţiei şi a aplica eventuale sancţiuni supraveghetorilor.

Sursa - Agerpres

×
Subiecte în articol: tulcea evadare penitenciar inchisoare talharie