x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Evaluarea naţională pentru absolvenţii de gimnaziu: Limba română. Compunere despre basm, date despre meteoriţi şi tabloul impresionant din natură.

Evaluarea naţională pentru absolvenţii de gimnaziu: Limba română. Compunere despre basm, date despre meteoriţi şi tabloul impresionant din natură.

20 Iun 2011   •   10:28
Evaluarea naţională pentru absolvenţii de gimnaziu: Limba română. Compunere despre basm, date despre meteoriţi şi tabloul impresionant din natură.

Peste 220.000 de absolventi ai claselor a VIII-a au sustinut astazi prima proba a evaluarii nationale, la Limba si literatura romana. Examenul a inceput la ora 9:00. Subiectele au fost extrase din cele 10 variante pregatite de Ministerul Educatiei. Varianta de subiect extrasa a fost transmisã celor peste 1.400 de centre de comunicare, respectiv cãtre toate inspectoratele scolare judetene.

Subiectul examinarii a vizat realizarea unei compuneri in care sa se argumenteze ca "Rodul tainic" a lui Ion Slavici este basm, apoi explicarea caracteristicilor unor meteoriti si, in final, descrierea unui tablou impresionant din natura.

Primul subiect notat cu 42 de puncte viza analiza de vocabular a unui fragment din basmul "Rodul tainic" a lui Ion Slavici. Totodata, elevii au avut de realizat o compunere de 10-15 randuri in care sa argumenteze de ce "Rodul tainic" apartine genului literar basm.

Al doilea subiect era un text non-literar apartinand autorului Tudor Opris "Enciclopedia lumii vii", la care elevii aveau de raspuns unor intrebari de genul: "dimensinea posibila a meteoritilor; locul in care s-au format; scopul examinarii directe a acestora". Totodata, elevii au avut de realizat o compunere de 10-15 randuri in care sa descrie un tablou impresionant din natura (real sau imaginar).

Subiectele vor fi postate pe site-ul MECTS, luni, la ora 15.00, a anuntat directorul general Liliana Preoteasa. Pana atunci copii si parintii isi fac propiile evaluari, majoritatea celor chestionati sustinand ca vor lua minimum 8 la aceasta proba.

Evaluarea lucrarilor va fi facuta de doi profesori din unitatea respectiva de invatamant, de regula unitate scolara cu personalitate juridica. In cazul in care nu exista cate doi profesori la disciplinele la care se sustine evaluarea nationala, va fi solicitat un cadru didactic din cea mai apropiata unitate de invatamant.

MECTS a precizat ca evaluarea lucrarilor se face cu respectarea stricta a baremului unic de evaluare si de notare, pe baza unui punctaj pe scara 1-100, acordandu-se 90 de puncte pentru raspunsurile corecte si complete si zece puncte din oficiu. Dupa evaluare, fiecare profesor stabileste nota prin impartirea la zece a punctajului obtinut de elev, fara rotunjire si o trece pe lucrare. In cazul in care diferenta dintre notele celor doi evaluatori este de cel mult un punct, se calculeaza si se trece pe lucrare nota finala, calculata ca medie aritmetica, cu doua zecimale, fara rotunjire, a notelor acordate de cei doi profesori evaluatori.

Aceasta nota este cea care se va lua in calcul pentru media de admitere in clasa a IX-a. Evaluarea nationala se desfasoara anual, intr-o singura sesiune.

Ministerul Educatiei interzice colectarea sau favorizarea actiunii de colectare a unor fonduri materiale sau banesti de la elevi, de la parintii acestora sau de la orice persoana care are rude in randul elevilor, fonduri care au ca destinatie asigurarea meselor sau a altor beneficii pentru membrii comisiilor din unitatile de invatamant sau din centrele zonale de evaluare.

Evaluarea nationala la clasa a VIII-a va continua marti, 21 iunie, cu proba la Limba si literatura materna, si miercuri, 22 iunie, cu proba de Matematica. Afisarea primelor rezultate este programata vineri, 24 iunie, pana la ora 14.00. In aceeasi zi, intre orele 14.00 si 18.00, pot fi depuse contestatiile, care vor fi solutionate in 25 si 26 iunie. Afisarea rezultatelor finale, dupa contestatii, va avea loc in data de 27 iunie.

×