x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Eveniment - Shakira, asteptata la Timisoara

Eveniment - Shakira, asteptata la Timisoara

de Tiberiu Kiss    |    13 Iun 2006   •   00:00

Cel mai fierbinte moment muzical al verii 2006 din Timisoara se apropie: la 17 iulie, Shakira va concerta pe Stadionul "Dan Paltinisanu". Prezentat de Compania Vodafone, spectacolul constituie avanpremiera turneului de promovare a noilor albume semnate Shakira, "Fijacion Oral, Vol. 1" si "Oral Fixation, Vol. 2". Incepand cu data de 6 iunie, in prima faza, biletele pentru concertul Shakira din Timisoara se pot achizitiona exclusiv de pe site-ul www.MyTicket.ro. Comenzile vor fi procesate abia dupa 15 iunie insa, atunci cand biletele vor fi livrate in tara. Dupa aceasta etapa, biletele vor putea fi procurate si prin reteaua magazinelor Diverta.

PRETURI. Un bilet va costa intre 60 si 150 RON. Parteneri media vor fi Jurnalul National, Antena 1 si Antena 3. Celebra cantareata va sta la Timisoara maximum patru zile si va fi insotita de un staff de aproximativ 100 de persoane. Organizatorii evenimentului au refuzat sa spuna, in acest moment, unde va locui Shakira, dar au tinut sa precizeze ca "solista nu este deloc pretentioasa" in ceea ce priveste mancarea si conditiile de cazare.

Cu albumul "Laundry Service" (2001), Shakira a devenit un adevarat fenomen international: peste 25 de milioane de exemplare vandute, 13 discuri de platina si trei premii Grammy. Succesul celor doua albume lansate in 2005, "Fijacion Oral, Vol. 1" (in limba spaniola), urmat de "Oral Fixation, Vol. 2" (in engleza), a confirmat popularitatea de care se bucura Shakira la nivel mondial.

×
Subiecte în articol: observator shakira