x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Exces de zel într-un tramvai din Iaşi: Călător luat pe sus de controlori pentru că n-avea bilet (VIDEO)

Exces de zel într-un tramvai din Iaşi: Călător luat pe sus de controlori pentru că n-avea bilet (VIDEO)

15 Oct 2012   •   13:40
Exces de zel într-un tramvai din Iaşi: Călător luat pe sus de controlori pentru că n-avea bilet (VIDEO)
Sursa foto: bzi.ro

Scenă incredibilă, în această dimineaţă, într-un tramvai din Iaşi. Un student a fost agresat de doi controlori în momentul în care tânărul a vrut să coboare în staţie, după ce a fost prins fără bilet.

 
Timp de câteva minute, controlorii au tras cu disperare de student, l-au luat de gât şi picioare, l-au trântit la pământ, în mod violent şi repetat, până când băiatul a cedat. Momentul a fost filmat de un trecător, scrie bzi.ro.

"În aceste momente facem investigatii asupra cazului. I-am chemat pe controlori sa-i anchetam si sa vedem despre ce este vorba. Imaginile surprinse sunt din exteriorul mijlocului de transport. Incercam sa aflam si ce s-a intamplat in interiorul mijlocului de transport. Am vazut ca cineva voia sa iasa din tramvai si vrem sa aflam de ce a vrut sa fuga si de ce a fost retinut de controlori", a declarat Adrian Mihai, purtatorul de cuvant al RATP Iasi.


×