x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator EXCLUSIV. Contracte fără licitaţie pe bază de referat! Se DUBLEAZĂ plafonul cheltuielilor cu dedicaţie

EXCLUSIV. Contracte fără licitaţie pe bază de referat! Se DUBLEAZĂ plafonul cheltuielilor cu dedicaţie

de Eliza Popa    |    26 Noi 2012   •   14:58
EXCLUSIV. Contracte fără licitaţie pe bază de referat! Se DUBLEAZĂ plafonul cheltuielilor cu dedicaţie

Proiectul de modificare a legii achiziţiilor publice dublează, de la 15.000 euro la 30.000 euro, plafonul cheltuielilor cu dedicaţie

Executivul are ca punct pe ordinea de zi a şedinţei săptămânale modificarea Legii achiziţiilor publice. Sub masca “perfecţionări şi flexibilizării sistemului achiziţiilor publice”, însă, promotorii şi iniţiatorii modificării actului normativ reuşesc performanţa de a dubla dintr-un foc pragul de cheltuieli pentru care autorităţile nu sunt nevoie să mai organizeze licitaţii şi să transforme Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) într-un organism decorativ, controlat politic.

Proiectul de modificare a OUG nr. 34/2006, intrat în posesia Jurnalului Naţional, prevede negru pe alb: “Autoritatea contractantă achiziţionează direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziţiei, estimată conform prevederilor secţiunii a 2-a a prezentului capitol, nu depăşeşte echivalentul în lei al sumei de 30.000 euro fără TVA pentru fiecare achiziţie de produse, servicii ori lucrări. Achiziţia se realizează pe bază de document justificativ”. Mai pe româneşte, practica portocalie de a cheltui discreţionar, cu dedicaţie pentru “premianţi”, banii publici, prin “felierea” contractelor în bucăţi cu valori sub limita pentru care nu e necesar a se organiza licitaţii publice, atât de contestată de actuala putere când era-n opoziţie, este nu stopată, ci perfecţionată. Dacă guvernul va da undă verde propunerii ANRMAP, în lumina zisei flexibilizări, pe baza unui simplu referat de necesitate, limita se va dubla. Să nu se mai chinuie oamenii să se strângă-n caietele de sarcini la 15.000 euro. Şi nici Curtea de Conturi să constate prin controale practica dedicaţiilor. Iar atât de acuzatul fost primar al Sectorului 3, Liviu Negoiţă, care ne-a făcut de baftă la Uniunea Europeană prin obiceiul de a achiziţiona servicii doar de la anumiţi operatori economici, ar putea chiar să pretindă o reparaţie morală.

Altă bizarerie este prevederea potrivit căreia CNSC ar trebui să fie obligat a publica pe Internet, întru sancţionare ulterioară, operatorii economici care, în cursul anului precedent, au depus contestaţii şi le-au retras fără ca autoritatea contractantă să adopte masuri de remediere. Mai mult, chiar şi firmele care au avut mai mult de zece contestaţii respinse ar trebui să figureze pe aşa-zisa “listă a ruşinii”. Nu însă, spre exemplu, şi autorităţile contractante împotriva cărora au fost admise mai mult de 10 sancţiuni. O astfel de decizie, dincolo de ridicolul situaţiei şi de încălcarea dreptului legitim la contestaţie, ar face ca unele companii să nu mai conteste transparenţa procedurilor, pentru a nu se regăsi ulterior, în cadrul acestei liste. Iar întreprinzătorii iniţiaţi ar putea genera un nou tip de business: înfiinţarea rapidă a unor firme care să depună contestaţii mascate în numele sau pentru adevăraţii ofertanţi. Astfel, oamenii câştigă un bănuţ cinstit, blochează cât pot atribuirea contractelor, iar adevăraţii contestatari nu vor apărea pe nici o listă.

Dincolo de sumedenia de modificări care mai mult încurcă decât transparentizează procedurile de atribuire/contestare şi de străvezia ridicare a plafonului de cheltuială publică pentru care nu mai e nevoie de organizarea de licitaţii publice, propunerea de act normativ, care pe traseul avizărilor a sărit Ministerele Transporturilor şi Dezvoltării, cele mai mai cheltuitoare de fonduri publice, ascunde-n corpul ei şi o miză politico-economică importantă: control deciziei la vârful CNSC. Şi, atunci, pentru a nu mai isca încă un scandal de politizare la vârful unei instituţii conectate la Bruxelles, se rezolvă problema alegerii preşedintelui CNSC. Conform legislaţiei în vigoare, preşedintele este ales, din rândul consilierilor, pentru o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînnoirii o singură dată a mandatului. Modificarea prevede că mandatul rămâne de 3 ani, preşedintele “trebuie să fie licenţiat în drept” şi “poate exercita două mandate, fără ca acestea să fie consecutive”. Adică o invitaţie politicoasă pentru actualul conducător al instituţiei să-şi facă bagajele şi să lase liber locul, că încurcă.



×
Subiecte în articol: proiect lege achizitii publice