x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Executivul vrea să investească bani în construirea a 30 de cămine studențești

Executivul vrea să investească bani în construirea a 30 de cămine studențești

16 Mai 2019   •   13:34
Executivul vrea să investească bani în construirea a 30 de cămine studențești

Guvernul Dăncilă promite că va construi 30 de cămine studențești. Anunțul a fost făcut de vicepremierul Dan Suciu. Potrivit acestuia, Compania Națională de Investiții va fi cea care se va ocupa de investiții, patru dintre cămine aflându-se deja în procedura de achiziție. În plus, CNI se va ocupa de reabilitarea Cazinoului de la Constanţa, de sălile polivalente de la Oradea şi Constanţa, dar și de reabilitarea monumentelor istorice - sediul Academiei Române, Mănăstirea Suceviţa şi Palatul Nifon din Bucureşti. 

Suciu a anunțat un buget record pentru CNI în acest an, dar și sute de obiective în implementare.

"Compania Naţională de Investiţii face spitale, instituţii de învăţământ superior, reabilitări şi consolidări de clădiri de patrimoniu sau monumente istorice. Bugetul companiei pe acest an este unul record - 1,3 miliarde de lei credite bugetare şi 1,7 miliarde credite de angajament. În prezent, CNI are în implementare peste 580 de obiective, fie că vorbim de cele deja contractate sau care se află în curs de contractare. De la înfiinţarea acestei companii până acum am finalizat şi predat către beneficiari peste 1.800 de obiective de investiţii. Ceea ce derulăm în acest an prin CNI - deja cunoscutele stadioane de antrenament pentru Euro 2020 şi anume Steaua, Rapid şi Arcul de Triumf şi sper din tot sufletul ca în perioada imediat următoare să clarificăm şi ceea ce înseamnă stadionul Dinamo, nouă unităţi sanitare, precum reabilitarea Secţiei de recuperare de la Sanatoriul Techirghiol, o investiţie extrem de importantă, singurul centru din România pentru recuperarea copiilor cu dizabilităţi, Spitalul de boli paliative de la Botoşani, Spitalul orăşenesc de la Lipova, Spitalul de boli infecţioase de la Zalău, Spitalul orăşenesc de la Vişeul de Sus", a precizat vicepremierul. 

×
Subiecte în articol: guvern camine studenţi