x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Explozie urmată de incendiu la o societate de preparare lacuri şi vopsele din Mihăeşti

Explozie urmată de incendiu la o societate de preparare lacuri şi vopsele din Mihăeşti

31 Aug 2019   •   14:40
Explozie urmată de incendiu la o societate de preparare lacuri şi vopsele din Mihăeşti

Pompierii intervin, sâmbătă, la o fabrică de preparare lacuri şi vopsele din Mihăeşti, unde a avut loc o explozie urmată de incendiu, informează ISU Vâlcea.

Potrivit sursei citate, nu sunt persoane rănite.

"Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitaţi să intervină pentru înlăturarea efectelor rezultate în urma unei explozii urmate de un incendiu produs la o societate comercială cu profil de preparare lacuri şi vopsele din comuna Mihăeşti. Nu au fost anunţate victime. Se acţionează pentru stingerea incendiului", precizează ISU Vâlcea.

La faţa locului intervin şapte autospeciale de stingere cu apă şi spumă. De asemenea, au fost solicitaţi şi pompieri din cadrul Serviciului Privat pentru Situaţii de Urgenţă (SPSU) Oltchim.

Autorităţile au transmis un mesaj RO-ALERT pentru avertizarea populaţiei: "Incendiu violent cu degajare mare de fum toxic în localitatea Mihăeşti - depozit lacuri şi vopsele. Luaţi măsuri de evitare a zonei, iar localnicii să rămână în case cu geamurile şi uşile închise etanş".

AGERPRES

×
Subiecte în articol: explozie mihaesti