x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Extradari in masa

Extradari in masa

05 Iun 2004   •   00:00

Mai multi romani dati in urmarire generala si internationala pentru fapte deosebit de grave au fost extradati saptamana aceasta din strainatate. Doi dintre acestia se afla deja in arestul politiei, unde isi ispasesc pedepsele la care au fost condamnati si pentru care s-au facut nevazuti.

IONA ALEXANDRU

"In momentul de fata, exista foarte multi infractori romani care se ascund in strainatate, din pricina faptului ca instanta de judecata care i-au pus conditionat in libertate nu a luat masura darii acestor persoane in consemn la frontiera", a declarat comisarul-sef Gheorghe Chitu, seful Serviciului Urmariri al Politiei Romane. Numai saptamana aceasta au fost adusi sub escorta, din Grecia, Germania, Ungaria, polonia, Italia si Spania, 12 persoane acuzate, cercetate si condamnate pentru furt calificat, proxenetism, tentativa de omor, viol, inselaciune, trafic de persoane, trafic de minori si ultraj.

Luni seara, din Spania a fost adus, pe Aeroportul International Bucuresti Otopeni, cu o cursa charter, un anume Daniel Cosa, din Bacau. Individul era dat in urmarire generala si internationala de instantele argesene si are un dosar impresionant. El a dat mai multe lovituri pe raza judetelor Arges, Hunedoara si Prahova, cumparand de la mai multe societati comerciale marfuri pe care le-a platit emitand furnizorilor file cec fara acoperire in banca. Valoarea prejudiciului se ridica la cateva milione de lei. El a fost retinut, cercetat apoi in libertate si condamnat la 18 ani de inchisoare pentru inselaciune. Pentru ca nu a fost de gasit, individul a fost dat in urmarire generala. Ulterior, cand autoritatile au aflat ca acesta a parasit tara, l-au pus sub urmarire internationala. Prins in Italia, el a fost predat Biroului National Interpol si adus in Romania la inceputul acestei saptamani. In prezent, Cosa se afla in arestul IJP Arges, el riscand ca la cei 18 ani de puscarie pe care ii are de facut sa mai primeasca un spor de pedeapsa pentru ca s-a sustras executarii condamnarii.

Violator de copii, in vacanta prin Italia

Un alt fugar depistat in strainatate si extradat saptamana aceasta din Spania este constanteanul Daniel Patrascu. Individul este cercetat in lipsa intr-un dosar de viol si trafic de minori, dosar instrumentat de Inspectoratul de Politie al Judetului Constanta si aflat, in prezent, pe masa magistratilor de la Tribunalul Constanta. Surse judiciare ne-au declarat ca, imptreuna cu Daniel, mai este cercetat in acelasi dosar si un frate de-al sau, a carui identitate nu a fost data publicitatii.
×
Subiecte în articol: observator