x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Facilităţi pentru bătrânii care cer viza de SUA

Facilităţi pentru bătrânii care cer viza de SUA

de Irina Cristea    |    13 Apr 2011   •   14:44

Persoanele în vârstă şi cele cu dizabilităţi care solicită vize temporare pentru SUA pot beneficia de asistenţă din partea angajaţilor ambasadei atunci când se prezintă la interviul pentru viză. Pentru că accesul în cadrul Secţiei Consulare nu le este permis, în mod normal, decât solicitanţilor de viză, bătrânii sau persoanele care nu văd bine, nu aud bine sau au probleme de deplasare află chiar înainte de a intra în sediul ambasadei că persoanele care îi însoţesc nu au voie să le rămână alături. Nu le sunt de prea mare ajutor nici informaţiile adesea contradictorii de la corpul de pază.

La solicitarea Jurnalului Naţional, Secţia Consulară a Ambasadei SUA la Bucureşti a detaliat câteva dintre informaţiile pe care persoanele în vârstă sau cele cu dizabilităţi trebuie să le ştie înainte de a se prezenta la interviul pentru viză.

"Personalul Secţiei Consulare însoţeşte persoanele aflate în sala de aşteptare şi asigură asistenţă persoanelor cu dificultăţi de auz ori locomotorii. Rudele ori alte persoane pot însoţi vârstnicii sau persoanele cu dizabilităţi care solicită viză şi, de la caz la caz, li se poate permite să asiste la interviu”. Pentru ca decizia să poată fi luată în funcţie de specificul fiecărui caz în parte, Secţia Consulară a Ambasadei SUA încurajează persoanele care consideră că au nevoie de asistenţă să îşi anunţe situaţia trimiţând un e-mail la adresa VisasBucharest@state.gov.

Presoanele trecute de 80 de ani nu mai sunt obligate să treacă prin procedura de amprentare, iar solicitanţii care au împlinit vârsta de 80 de ani care au o viză valabilă sau o viză care a expirat în ultimele 12 luni şi au călătorit în Statele Unite folosind această viză se califică pentru programul Drop Box (http://romania.usembassy.gov/vize/drop-box.html). Ei pot trimite documentele la Secţia Consulară prin curier sau le pot aduce personal, de luni până joi, între orele 2:00 p.m. şi 3:00 p.m. Secţia Consulară va returna aceste documente solicitantului prin curier.

×