x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Famiglia Băsescu. Traian, Mircea, Ioana, Eba, ginerii – personaje în dosare penale

Famiglia Băsescu. Traian, Mircea, Ioana, Eba, ginerii – personaje în dosare penale

de Gabriela Antoniu    |    08 Mar 2015   •   20:42
Famiglia Băsescu. Traian, Mircea, Ioana, Eba, ginerii – personaje în dosare penale

Toată familia Băsescu este vizată de anchetele procurorilor. Cel mai răsunător caz este cel al lui Mircea Băsescu, fratele lui Traian Băsescu, arestat la domiciliu în dosarul în care este acuzat că, prin intermediul lui Fane Căpăţână, ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni la judecători să dispună o sentinţă favorabilă lui Sandu Anghel, zis şi Bercea Mondial, condamnat pentru tentativă de omor. Anchetatorii susţin că din suma totală de 600.000 de euro pe care fiul lui Bercea, Florin Anghel, i-ar fi dat-o lui Marian Căpăţână, Mircea Băsescu ar fi primit 250.000 de euro.

Dar nu numai Mircea Băsescu ar fi interacţionat în acest caz cu familia lui Bercea Mondial, ci şi  ginerele lui Traian Băsescu, Bogdan Ionescu (Sida), soţul Elenei Băsescu. Conform avocatului Pavel Abraham, Bercea Mondial s-a întâlnit cu Bogdan Ionescu la Gara de Nord din Capitală, ginerele lui Băsescu fiind  paravanul prin care interlopul plasa sacii cu bani spre persoane influente, care să-i asigure protecţia. De altfel, se pare că motivul întâlnirii dintre interlop şi Bogdan Ionescu a fost încercarea lui Sandu Anghel de a se apropia de preşedintele României. Dacă numele lui Sida fost invocat în dosarul lui Bercea Mondial, numele soţiei sale, Elena Băsescu, apare în dosarul Microsoft. “În total, 210.00 de euro pentru campania din 2008 de la locale. 40.000 de euro eşarfe, 2500 de bucăţi de steaguri, 30.000 de euro plătiţi cash, 15.000 de euro daţi cash Robertei Anastase, contribuţie pentru campanie. Am mai plătit pentru doamna Elena Băsescu campania europarlamentară reprezentând 125.000 de euro”, a scris fostul  ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, într-un denunţ la DNA.

Iar Bogdan Ionescu nu este singurul ginere al lui Băsescu luat în vizor. Radu Pricop, soţul Ioanei Băsescu, a fost reclamat la Parchet în dosarul Moşia Brătienilor privind retrocedări ilegale de terenuri. Radu Pricop şi partenerii săi au obţinut de la ANRP despăgubiri de 10 milioane de euro, folosind documente false. Pricop este urmărit penal în acest dosar pentru fals şi înşelăciune alături de alte 11 persoane.

Tot într-o afacere cu terenuri este băgată şi soţia lui Pricop, Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui. În urma unei decizii a Tribunalului Călăraşi, anchetatorii au pus sub sechestru mai multe bunuri mobile şi imobile, dar şi un teren de 735 de hectare, în cazul căruia procurorii au suspiciuni că a fost retrocedat în mod ilegal. Din cele peste 700 de hectare puse sub sechestru de PICCJ face parte şi terenul de 290 de hectare al Ioanei Băsescu. Terenul a fost cumpărat de fapt de Traian Băsescu prin intermediul fiicei sale, în toamna lui 2013. Pământul a fost cumpărat de la  italienii de la Berfige, o firmă de apartament, fără nici un angajat, care au dispărut la scurt timp după încheierea tranzacţiei.

Afacerea Nana, după cum a fost numită de presă, a făcut şi obiectul unei comisii parlamentare de anchetă, ceea ce i-a produs nervozitate lui Traian Băsescu. El a ameninţat-o public, într-o intervenţie televizată, pe Gabriela Firea, senator PSD şi membru al comisiei de anchetă. “Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moşia soţului, că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele", declara Traian Băsescu, anul trecut în aprilie, la Realitatea TV. Ameninţarea lui Băsescu venea la câteva zile după ce Gabriela Firea declarase că tranzacţia prin care fiica preşedintelui a pus mâna pe moşia din Călăraşi ar fi nulă şi înainte de finalizarea raportului în cazul Nana. În urma acestor ameninţări, Gabriela Firea a depus plângere penală pentru şantaj împotriva lui Băsescu, dar ancheta a fost suspendată până la finalul mandatului prezidenţial. La sfârşitul anului trecut, după ce Traian Băsescu şi-a încheiat mandatul, procurorii Parchetului General au reluat ancheta în acest dosar. Întrebat săptămâna trecută dacă a fost chemat la Parchet în acest dosar, Traian Băsescu a răspuns: "Deocamdată nu am fost chemat, probabil că voi fi".

Traian Băsescu a reacţionat dur nu numai în cazul anchetării afacerii Nana de parlamentari, ci şi faţă de decizia judecătorilor de a pune sechestru pe terenul Ioanei Băsescu. “Îmi pare rău pentru cele 127 familii din comuna Nana care au sechestru pe terenurile agricole restituite în perioada 1996-2010. Pe fond, aceste familii suportă consecinţele unor acţiuni politice îndreptate împotriva mea . Nu exclud posibilitatea ca în procesul de restituire să fi existat ilegalităţi. (…) Ioana Băsescu a cumpărat de la o firmă italiană cele 290,4 hectare de la Nana în octombrie 2013 în baza înscrisurilor legale de la cartea funciară, cu deplină bună credinţă. Oare de ce timp de trei ani cât timp firma italiană a deţinut proprietatea terenurilor nu s-a făcut nici o investigaţie?”, a scris Băsescu pe Facebook. Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a taxat imediat afirmaţiile lui Băsescu. PICCJ a cerut Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)  să apere reputaţia şi imaginea procurorilor din dosarul Nana, arătând că este regretabil faptul că “un fost preşedinte al României pune la îndoială independenţa şi imparţialitatea procurorilor, acest lucru fiind de natură să afecteze prestigiul şi credibilitatea justiţiei". De asemenea, conducerea Ministerului Public a cerut CSM, în calitate de garant al independenţei Justiţiei, să îşi îndeplinească obligaţia legală de a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea.

Sfaturile lui Băsescu pentru Elena Udrea

Elena Udrea povesteşte în celebrul său Jurnal, cum, în momentul în care a fost citată la DNA, ca martor în dosarul lui Gheorghe Ştefan, zis Pinalti s-a consultat cu Traian Băsescu şi cum fostul preşedinte a sfătuit-o cum să intre în instituţie fără ca presa să bage de seamă. Cum pe vremea în care ne prezida, Traian Băsescu le ştia pe toate, sau afirma acest lucru, este evident că fostul preşedinte avea idee şi despre cum poţi să pătrunzi în clădirea DNA fără ca nimeni să remarce: prin intrarea laterală. Cumva a apelat şi el la această soluţie cândva? "La DNA m-au chemat într-o miercuri pentru vineri. Le-am spus că vin luni dimineaţa la ora 9, pentru că la ora 11 urma să merg la Ambasada SUA. Dar să nu cheme presa. Mi-a spus procurorul că ei nu cheamă presa, că vine singură. Dar eu ştiu că vine doar cînd află, de cele mai ori din interior, că vine cineva care trebuie expus public. L-am sunat imediat pe Preşedinte, pentru că mi s-a părut evident că se încearcă compromiterea mea. ( …) Preşedintele mi-a zis că pot intra pe prin lateral, pentru a evita un scandal de presă. (..) De pe drum am sunat să le spun că mă apropii. Mi s-a spus că nu pot intra prin lateral, pentru că n-a fost aprobată cererea de conducerea instituţiei! Am intrat prin faţă, pe unde era toată presa chemată. ( …) De ce presă şi de ce nu am ştiut dinainte că nu pot intra prin lateral, cum fac mulţi alţii? ", scrie Elena Udrea în Jurnal, conform cristoiublog.ro

×