x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Familie greu incercata de viata

Familie greu incercata de viata

de Cristian Petru    |    27 Sep 2005   •   00:00
Familie greu incercata de viata

In cei 20 de ani de cand sunt impreuna, viata i-a pus greu la incercare. Femeia s-a imbolnavit acum cativa ani, dar cei doi au luptat impreuna. Acum, Gabriela se simte bine, iar Nicolae vrea, inca o data, sa ii spuna cat de mult o iubeste.

Gabriela si Nicolae se cunosc de 20 de ani, dintr-o noapte de vara. El era baterist intr-o formatie si canta la un restaurant din Campina. In una din serile in care isi facea treaba, a zarit-o pe Gabriela, care iesise cu niste prietene la dans. "Era o fata supla si foarte frumoasa. Fiind obisnuit cu multe femei, nu mi-a fost greu sa merg la masa ei si s-o invit afara, «la o vorba». La inceput m-a refuzat, dar mi-am folosit farmecul si pana la urma am convins-o sa se si intalneasca a doua zi. Ne-am dus la o cafenea si apoi ne-au plimbat", isi aduce aminte Nicolae. Seara a invitat-o la restaurantul unde canta si de atunci acela a devenit "casa lor".

Relatia lor a inaintat foarte repede: dupa numai doua luni, el a cerut-o in casatorie si s-au mutat impreuna. La cateva saptamani dupa ce s-au mutat impreuna, ca sa castige mai mult, Nicolae s-a mutat cu serviciul la Sinaia, la un alt restaurant. Dragostea cere sacrificii... dar, ca sa nu stea departe unul de celalalt, el facea naveta. Pleca dupa-amiaza la munca si se intorcea dupa miezul noptii. Totul mergea bine intre ei, pentru ca se iubeau foarte mult. S-au hotarat sa amane casatoria si mai intai sa isi cumpere de toate pentru casa. Au stat in concubinaj timp de 6 ani, pana in 1991. Atunci, au facut o nunta mica, cu prietenii apropiati si familia. Nicolae s-a angajat la Unitatea de Jandarmi din Campina si toate pareau ca se asaza pe un fagas normal.

PROBLEME. In 2001, pe la sfarsitul lunii aprilie, Gabriela a inceput sa slabeasca, sa fie din ce in ce mai obosita si cam la doua zile ii curgea sange din nas. Nu s-au speriat, au dat vina pe stresul de la serviciu si au trecut peste, mai ales ca nu erau zilnice aceste stari. Cam prin toamna insa, sanatatea Gabrielei s-a inrautatit. Slabise ingrozitor, era din ce in ce mai obosita si ii curgea sange din nas in fiecare zi. S-au alarmat si au mers la un spital, unde i s-au facut niste analize. Rezultatele au fost destul de bune. I-a iesit doar ca avea viteza sangelui sporita. Dar starea ei nu s-a imbunatatit. Dupa cateva luni, femeia se simtea si mai rau. Nicolae a dus-o din nou la spital, unde si-a refacut analizele. Medicii i-au spus de aceasta data ca are probleme cu plamanii. I-au recomandat un tratament, dar acesta i-a facut mai rau. I-au aparut niste pete pe corp si i s-a ingalbenit pielea. Nicolae a adus-o pe Gabriela la Spitalul Militar Central din Bucuresti. Alt set de analize si o punctie. Diagnosticul a fost necrutator. Femeia mai avea doar doua luni de trait.

VICTORIE. Gabriela a reusit sa invinga in lupta cu boala necrutatoare

LUPTA CU BOALA. Nicolae nu vrea sa-si reaminteasca ce a simtit in acel moment. Stie doar ca a lasat-o in spital, pentru ca el trebuia sa se intoarca in Campina, cu soacra lui, ca sa ia haine. Nu stia ce face la volan, parca nu mai vedea sa conduca. Singurul lucru la care se gandea era ca o va pierde pe cea cu care nu avuse nici macar o cearta, pe cea pe care o iubea si pentru care traia. A doua zi s-a intors la Bucuresti. Gabrielei i se administra deja un tratament, insa nu pentru a-i prelungi viata, ci pentru a se simti mai bine. Timp de noua luni, cat a fost internata in spital, Gabriela a trecut prin clipe de cosmar. A inceput tratamentul cu citostatice, a facut pareza la cap si ganglioni la creier. Era alta femeie. Ii cazuse parul, era slaba, nu mai semana cu cea pe care o cunoscuse Nicolae. Acest lucru nu l-a speriat, ba chiar l-a intarit si i-a dat putere s-o incurajeze. Gabriela, in schimb, simtea ca viata i se scurge si-l blestema ca nu o duce acasa, ca sa moara pe perna ei. Nicolae se punea in genunchi langa patul ei si o implora ore in sir sa nu se dea batuta, sa lupte pentru ei si pentru viitorul lor.

La un moment dat, Gabrielei i s-au umflat picioarele foarte tare si, daca nu i se administra plasma umana cat mai repede, exista pericolul ca acestea sa ii explodeze. Nicolae "s-a dat peste cap" si a gasit intr-o farmacie micuta din Ploiesti. Plasma era in doua flacoane, iar cei de la farmacie le-au pus intr-o cutie cu niste cuburi de gheata, cu care trebuia sa ajunga cat mai repede in Bucuresti. Nicolae spune ca a ajuns sa mearga cu 200 de kilometri la ora, a fost prins de radar, a luat si amenda, dar a reusit sa ajunga in timp util la spital, unde picioarele Gabrielei au fost salvate.

SPERANTA. Cei doi au trait multe chinuri, insa Dumnezeu i-a ajutat si, dupa noua luni de suferinta, Gabriela a revenit in Campina. Cam de doi ani si jumatate nu mai face nici un fel de tratament si se simte bine. Mai merge totusi la medic pentru controalele de rutina. Vazand ca Gabriela se simte din ce in ce mai bine, Nicolae s-a transferat la Giurgiu, unde castiga mai multi bani, pentru ca, dupa atatea tratamente si vizite la doctori stateau cam prost cu banii. Chiar daca ajunge mai rar acasa, Nicolae nu o neglijeaza pe Gabriela. Ii face cadouri si o suna in fiecare zi de cateva ori. Vrea sa-i demonstreze nevestei lui ca o iubeste la fel de mult si ca niciodata nu o va parasi. Asa ca a scris la "Din Dragoste". Mircea Radu a stat de vorba cu Nicolae si apoi cu Gabriela, careia i-a pregatit o surpriza. Impresionanta poveste de dragoste, in seara aceasta, de la ora 20:30, la "Din Dragoste", la Antena 1.

INTALNIRE


"Era o fata supla si foarte frumoasa. La inceput m-a refuzat, dar mi-am folosit farmecul si pana la urma am convins-o sa se si intalneasca a doua zi. Ne-am dus la o cafenea si apoi ne-am plimbat"
Nicolae
×
Subiecte în articol: nicolae s-au mass-media