x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Faptele antisociale, în grija Poliţiei 

Faptele antisociale, în grija Poliţiei 

03 Ian 2018   •   10:07
Faptele antisociale, în grija Poliţiei 
Sursa foto: Diana Oros

Poliţiştii au început prima zi a acestui an în forţă, după ce au aplicat peste 2.200 de amenzi, în valoare de aproximativ 750.000 de lei, ne-a transmis, ieri, Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Forţele de ordine au intervenit la 3.846 de evenimente. În urma misiunilor desfăşurate, au fost constatate 735 de infracţiuni, iar 82 de persoane au fost surprinse în flagrant delict. 

Poliţiştii au mai prins şi trei persoane urmărite naţional sau internaţional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 16 măsuri de reţinere preventivă. 

Pentru a stopa faptele antisociale şi pentru a menţine ordinea publică, la nivel naţional, au acţionat peste 8.000 de poliţişti.

La rândul lor, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, prilej cu care au fost reţinute 169 de permise de conducere şi retrase 16 certificate de înmatriculare.

×